Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 6 ian /Agerpres/- Postul de televiziune public german ZDF a prezentat miercuri scuze după ce, la fel ca marea parte a presei germane, a relatat cu întârziere despre agresiunile sexuale comise la Koln în noaptea de Anul Nou de grupuri de indivizi, aparent migranţi musulmani, omisiune ce a stârnit critici din partea publicului, transmite AFP.

Faptul că la ştirile difuzate luni seară la ora 19:00 'nici măcar nu au fost menţionate incidentele a fost o neglijenţă', a susţinut postul ZDF într-o postare pe Facebook şi Twitter, pe pagina sa de Facebook regăsindu-se şi comentarii ale telespectatorilor nemulţumiţi, unii remarcând faptul că de ceva timp acest post public trece cu vederea unele lucruri.

Atribuite unor tineri aparent de origine arabă sau nord-africană, după cum notează poliţia, agresiunile au fost comise în noaptea de Anul Nou în zona gării centrale din Koln, unde circa o mie de indivizi organizaţi în grupuri au agresat sexual şi au jefuit numeroase femei. Evenimente similare s-au produs tot atunci la Stuttgart şi Hamburg, iar până în prezent au fost înregistrate circa o sută de plângeri din partea victimelor.

Totuşi, pe 1 ianuarie, poliţia din Koln a publicat un comunicat în care menţiona că noaptea de Anul Nou a trecut fără incidente majore. Autorităţile au început să ofere primele elemente abia luni, pe măsură ce se înmulţeau plângerile victimelor. Dar nici atunci presa germană nu a acordat prea multă atenţie subiectului, despre care a început să relateze pe larg abia marţi, 5 ianuarie, când deja scandalul căpătase amploare, pentru ca miercuri acest subiect să ajungă pe prima pagină a ziarelor.

Reacţia tardivă a presei germane este sesizată şi de website-ul specializat 'Meedia', care constată că a fost nevoie de patru zile pentru ca subiectul să ajungă să fie relatat în mod exhaustiv la nivel naţional. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.