Implementarea cotelor obligatorii de refugiați avansează lent, o cauză fiind preferința migranților pentru anumite țări

 •  Externe
429 afişări

Comisia Europeană a anunțat miercuri că, din cei 160.000 de migranți ce ar trebui redistribuiți între statele UE pe baza cotelor obligatorii de refugiați, până în prezent au fost relocați doar 272, printre cauzele acestei implementări lente a mecanismului numărându-se întârzierile în crearea hotspot-urilor din Grecia și Italia și preferința migranților pentru anumite state, mai ales Germania, transmite agenția Reuters.

37ef34ab-da1d-4e5d-9e38-5125ed0c1c53

În centrele denumite 'hotspot' migranții sunt înregistrați și separați în imigranți economici — care în mod normal ar trebui repatriați în țările lor — și refugiații a căror cerere de azil este aparent justificată și care pot fi redistribuiți în celelalte state ale UE prin sistemul cotelor obligatorii. Dar deocamdată sunt funcționale numai 3 din cele 11 astfel de centre care trebuie deschise în Grecia și Italia, cele două țări de unde vor fi preluați în următorii doi ani cei 160.000 de migranți veniți din Siria, Irak și Eritreea.

Pe lângă aceste dificultăți administrative, Pascal Brice, directorul agenției franceze Ofpra, însărcinată cu gestionarea cererilor de azil, subliniază că și preferința migranților de a fi relocați numai în anumite state joacă un rol important în aplicarea greoaie a mecanismului.

El afirmă că Franța este pregătită să primească migranți, dar ei nu se arată foarte dornici să se mute acolo, în topul preferințelor rămânând Germania, datorită politicii generoase de azil a acesteia și a economiei sale puternice care oferă mai multe oportunități, Marea Britanie fiind de asemenea printre cele dorite de migranții veniți din țările arabe, africane și asiatice. Totuși, anul trecut Franța a acordat azil pentru circa 25.000 de migranți, cifră cu 60% mai mare față de anul anterior.

Conform statisticilor, statele europene care au primit anul trecut cei mai mulți migranți extracomunitari sunt Germania, aproape 1,1 milioane, și Suedia, aproape 200 de mii.

Nemulțumiți de implementarea greoaie a sistemului de cote obligatorii, liderii europeni care susțin acest mecanism au cerut la Consiliul European de pe 17 și 18 decembrie să se ia măsuri pentru a se grăbi aplicarea lui. În plus, unii dintre ei, cum este cancelarul german Angela Merkel, insistă să se instituie și un sistem automat de cote obligatorii permanente pentru redistribuirea tuturor migranților care vor veni de acum înainte în UE.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu)

Citiți și:


Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres