Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 5 ian/Agerpres/ - Treptat, ne revenim din criza economică şi financiară care a zguduit lumea în 2008, scrie comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, într-un comentariu apărut luni în ediţia electronică a publicaţiei New Europe.

UE a revenit pe calea creşterii, dar multe dintre regiunile şi oraşele noastre poartă în continuare cicatricile crizei, care a şters câştigurile provenind din convergenţa socială şi economică realizate în mai multe state membre începând cu anul 2000, inversând tendinţa reducerii disparităţilor regionale.

În paralel, ne confruntăm cu una dintre cele mai mari provocări pe care le-am avut vreodată de abordat ca Uniune, criza refugiaţilor. Şi când Europa reprezintă un refugiu de speranţă şi stabilitate pentru sute de mii de refugiaţi, asistăm la ascensiunea mişcărilor care aleg să întoarcă spatele Europei, dezvăluind că, în unele ţări, cetăţenii şi-au pierdut încrederea în UE. Adeseori, ei sunt pe cale să îşi piardă încrederea pentru că se simt ca şi când, în mijlocul dificultăţilor şi când au nevoie de ea cel mai mult, Europa este de negăsit.

Le cer să se uite mai de aproape; vor vedea că Europa este peste tot. Europa este conexiunea la internet cu mare viteză care ajunge la casele oamenilor. Europa sunt întreprinderile mici realizând economii la facturile de energie datorită activităţii depuse cu facilităţile de care dispun.

Europa îi oferă celui care a părăsit timpuriu şcoala a doua şansă şi accesul pe piaţa locurilor de muncă având dreptul la instruire. Europa reprezintă drumurile şi podurile care unesc între ele oraşele, regiunile şi ţările.

Europa este oriunde Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene fac diferenţa. Acestea reprezintă principalul instrument de investiţii al UE, acţionând pe teren pentru a schimba viaţa de zi cu zi a oamenilor şi acordând sprijin adaptat în funcţie de nevoile specifice pe întreg teritoriul nostru.

Reformate pentru o nouă perioadă a programului, acestea intervin în mod mai strategic, orientat spre performanţă. Concentrându-se pe cercetare, inovare, noi tehnologii şi spiritul antreprenorial, ele ajută regiunile să îşi valorifice punctele forte competitive şi mai ales talentele şi ideile popoarelor Europei.

Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene oferă, de asemenea, un sprijin solid în faţa provocărilor cu care se confruntă UE. În 2015, am prezentat măsuri excepţionale pentru ca Grecia să beneficieze de fonduri din plin, asigurând accesul la lichidităţi mai mult decât necesarul de la faţa locului.

Ca principală sursă de finanţare pentru economia reală, fondurile şi-au adus o contribuţie importantă la consolidarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a Greciei. Iar în momentele dificile, joacă un rol important în deschiderea drumului spre un viitor prosper, ajutând Grecia să îşi dezvolte propria strategie de creştere.

Deoarece criza refugiaţilor s-a intensificat, ne-am arătat disponibilitatea de a exploata flexibilitatea fondurilor pentru a sprijini agenda UE privind migraţia.

Nu există paşi mici atunci când te ocupi de criza refugiaţilor; fiecare acţiune, fiecare iniţiativă contează pe teren. Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene pot sprijini proiectele pentru a răspunde atât nevoilor pe termen scurt - în primul rând de cazare, spitale mobile, salubritate, alimentare cu apă -, cât şi celor pe termen lung, ajutând migranţii şi refugiaţii să îşi găsească locul lor în cadrul societăţii. Ne aflăm la începutul unui drum lung, şi de aceea vom continua să ne gândim la noi moduri de a face faţă acestei crize, aprofundând sinergiile dintre fonduri şi alte politici ale UE şi acţionând în strânsă colaborare cu statele membre pentru a găsi soluţii comune, de asemenea în cadrul programelor noastre de cooperare transfrontalieră şi strategii macroregionale.

În următorul deceniu, Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene vor interveni acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, investind în Europa pentru a reduce diferenţele de bogăţie dintre regiuni şi pentru a atinge obiectivele UE de creştere şi locuri de muncă. La sfârşitul anului 2015, am adoptat ultimele programele pentru următorii 10 ani; acum suntem pe deplin în faza de implementare a noii perioade şi, prin urmare 2016 va fi un an crucial, aşa cum vom vedea efectele concrete ale cadrului reformat al Fondurilor pentru perioada 2014-2020.

Pe aceasta bază, vom începe să gândim la viitorul fondurilor, la 2020 şi după aceea. Provocări importante ne aşteaptă în această fază de implementare: trebuie să simplificăm şi mai mult accesul la Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene pentru beneficiari. Prea mulţi dintre ei renunţă în continuare să primească sprijinul nostru, deoarece consideră că demersurile sunt prea lungi şi birocratice. În egală măsura, trebuie să acţionăm alături de autorităţile naţionale şi regionale pentru a consolida capacităţile de guvernare şi instituţionale, pentru că cetăţenii nu vor beneficia de avantajele fondurilor în cazul în care nu sunt gestionate în mod eficient.

Deoarece investiţiile naţionale şi regionale sunt în scădere, Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene devin tot mai necesare.

Ele sunt de aşteptat să reprezinte aproximativ 14% din totalul investiţiilor publice, în medie, iar cea mai mare pondere poate ajunge dincolo de 70% în unele state membre. Cetăţenii se bazează pe investiţiile noastre, pentru infrastructurile cheie în transporturi, alimentarea cu apă sau gestionarea deşeurilor, pentru servicii medicale şi sociale mai bune sau pentru a dezvolta o idee care poate ajuta la crearea de sute de locuri de muncă într-o regiune.

Prin urmare, este datoria noastră să învăţăm din lecţiile trecutului şi să asigurăm, pe lângă o bună gestionare, o monitorizare riguroasă a performanţei programelor în următorii ani.

Aceasta este singura modalitate de garanta că Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene vor stabili condiţii corecte pentru ca proiectele de calitate să se dezvolte, pentru ca întreprinderile să prospere şi pentru ca viaţa de zi cu zi a oamenilor să se îmbunătăţească, toate ducând la un nou început în Europa, mai scrie comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în comentariul său.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.