Varşovia, 2 ian /Agerpres/ - Directorii mai multor canale ale televiziunii publice poloneze TVP şi-au prezentat demisia, imediat după adoptarea la 31 decembrie de către parlament a unei legi asupra mass-media publice care le supun controlului partidului conservator la putere, potrivit unui site web profesional.
Directorii celor două principale canale TVP1 şi TVP2, precum şi responsabilii canalului cultural TVP Kultura, ai Agenţiei de informaţii TAI şi biroului de resurse umane al TVP şi-au prezentat joi demisiile preşedintelui grupului care le-a acceptat, potrivit informaţiilor site-ului wirtualnemedia.pl, preluate sâmbătă de alte canale media, notează AFP.
Niciun motiv oficial pentru decizia lor nu a fost făcut public, dar demisiile coincid cu votul Senatului polonez, dominat de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski, care a aprobat joi această lege controversată, adoptată în grabă cu o zi înainte de parlamentari, în ciuda protestelor internaţionale.
Noile dispoziţii, care trebuie încă aprobate de şeful statului Andrzej Duda, prevăd că mandatele membrilor direcţiilor şi consiliilor de supraveghere ale televiziunii şi radioului publice expiră, cu efect imediat.
În schimb, ministrul trezoreriei va avea de acum înainte competenţa de a numi şi revoca noii şefi ai mass-media publice, până în prezent aleşi prin concursuri organizate de Consiliul naţional al audiovizualului (KRRiT).
Mai multe organizaţii de media, cum ar fi Uniunea Europeană de Radio-Televiziune (UER/EBU), Asociaţia Jurnaliştilor Europeni (AEJ) şi Reporteri fără Frontiere (RSF), şi-au exprimat "indignarea" faţă de aceste dispoziţii şi vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a cerut explicaţii Varşoviei, aminteşte France Presse.
Partidul lui Kaczynski, pentru care acesta nu este decât un "prim pas" al reformei, a anunţat deja că televiziunea şi radioul publice, precum şi agenţia de presă PAP, în prezent societăţi comerciale controlate de stat, vor fi transformate în instituţii culturale patronate de un Consiliu al canalelor media naţionale, instituit de noua putere.
Pentru opoziţia poloneză, aceste canale media sunt luate sub controlul conservatorilor la putere de două luni.
Primul canal al radioului public polonez Jedynka a început să difuzeze vineri în fiecare oră alternativ imnurile naţional şi european "pentru a atrage atenţia" asupra pluralismului şi libertăţii de exprimare în pericol, potrivit redactorului său şef.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.