Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 21 dec /Agerpres/ - Un cuplu de pasageri ai zborului Air France operat între insule Mauritius şi Paris, la bordul căruia a fost găsit un obiect suspect, ce s-a dovedit în cele din urmă inofensiv, a fost reţinut luni dimineaţă, la revenirea la Paris, au indicat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.

Compania Air France a depus plângere la tribunalul de mare instanţă din Bobigny (regiunea pariziană) în urma incidentului, care a pus în pericol vieţile pasagerilor, a anunţat o purtătoare de cuvânt.

Descoperirea obiectului a forţat avionul, un Boeing 777 având la bord 459 pasageri şi 14 membri de echipaj, să aterizeze de urgenţă la Mombasa, în Kenya, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Obiectul, confecţionat din hârtie, carton şi un cronometru de bucătărie, a fost descoperit de un pasager în toaleta avionului.

Preşedintele-director general al Air France, Frederic Gagey, a declarat că nu există dovezi ale încălcării regulilor de securitate pe aeroportul din Mauritius, una din destinaţiile de vacanţă favorite ale francezilor. Obiectul nu conţinea explozivi şi de aceea nu a fost detectat de agenţii de securitate, a precizat Gagey. El a vorbit despre 'un gest răuvoitor' sau 'ceva care aduce a glumă proastă'.

Franţa se află în alertă maximă de securitate în urma atentatelor din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi şi revendicate de organizaţia jihadistă Statul Islamic.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.