Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Varşovia, 18 dec /Agerpres/ - Fostul preşedinte polonez şi lider istoric al mişcării Solidaritatea, Lech Walesa, i-a avertizat pe conservatorii partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), care au preluat puterea în urmă cu o lună, împotriva riscului declanşării unui 'război civil' în Polonia, potrivit unui interviu acordat televiziunii publice joi seara, citat de AFP.

Desigur, 'trebuie schimbate unele lucruri. Conservatorii au dreptate în multe puncte. Dar nu în acest mod', a declarat laureatul premiului Nobel pentru Pace, referindu-se la ultimele legi promovate de noua majoritate parlamentară care urmăresc să schimbe funcţionarea Tribunalului constituţional şi componenţa acestuia.

'Reformele trebuie făcute în mod deschis şi democratic. Şi nu în mod brutal. Ei trebuie să-şi schimbe acest fel de a proceda. Dacă nu o fac, îi avertizez, notaţi bine: aceasta se va termina printr-un război civil', a spus el.

Lech Walesa a adăugat că va face 'totul pentru ca aşa ceva să nu se producă'.'Voi încerca să-i conving pe aceşti oameni. Sunt într-adevăr foştii mei colegi, nu aş vrea să iau poziţie împotriva lor', a declarat fostul preşedinte. În 1990, el îi avea drept consilieri, înainte de a se certa cu ei, pe Jaroslaw Kaczynski, actualul şef al PiS, şi pe fratele său geamăn, Lech Kaczynski, decedat în accidentul avionului prezidenţial în 2010, în Smolensk (Rusia).

'Începe să-mi fie ruşine pentru această alegere democratică' a polonezilor, care l-au adus pe candidatul PiS Andrzej Duda la preşedinţia ţării în 24 mai şi au dat partidului PiS majoritatea parlamentară prin alegerile legislative din 25 octombrie. 'Nu voi evita să o spun străinătăţii', a declarat el.

După o lună de la sosirea la putere a conservatorilor conduşi de Jaroslaw Kaczynski, Polonia se află în plină criză politică din cauza numirii judecătorilor Tribunalului constituţional. Numirea de către PiS a cinci judecători aleşi de el a suscitat un val de critici din partea opoziţiei, presei şi a simplilor cetăţeni.

Un proiect de lege al PiS, dezbătut în prezent în Parlament, modifică sensibil regulile de funcţionare a Tribunalului constituţional, care are atribuţia de a decide asupra constituţionalităţii legilor.

Acest proiect introduce în special regula unei majorităţi calificate de două treimi pentru fiecare verdict al Tribunalului constituţional, obligat - pentru a putea decide - să reunească 13 judecători din 15, câţi are această instanţă (în loc de 5 în prezent).

Zeci de mii de manifestanţi au defilat sâmbăta trecută la Varşovia pentru 'a apăra democraţia' pe care o consideră ameninţată de conservatorii populişti şi eurosceptici ai lui Jaroslaw Kaczynski. În ziua următoare, susţinătorii acestuia au manifestat şi ei la Varşovia.AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.