Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Varşovia, 24 nov /Agerpres/ - Drapelul european a fost retras din sala unde au loc conferinţele de presă ale guvernului polonez, au constatat marţi jurnaliştii, după o reuniune a cabinetului conservator al premierului Beata Szydlo, informează AFP.

Chiar dacă aprobă apartenenţa Poloniei la Uniunea Europeană, partidul din care face parte Beata Szydlo, Lege şi Justiţie (PiS) condus de Jaroslaw Kaczynski, adoptă adeseori un ton eurosceptic şi pledează pentru o mai mare independenţă faţă de Bruxelles.

'Suntem membru al UE, un membru activ, însă am stabilit un principiu conform căruia reuniunile guvernului polonez şi declaraţiile de la finalul reuniunilor vor fi făcute pe fundalul unor drapele mai frumoase, în opinia mea: drapelul alb-roşu' polonez, a declarat Szydlo, întrebată cu privire la dispariţia drapelelor europene din sală.

'Respectând apartenenţa noastră la UE, vom desfăşura o politică pentru a trage maxim de profit pentru cetăţenii polonezi, pentru economia poloneză şi patria noastră', a subliniat premierul Poloniei, înconjurată de 12 drapele poloneze.

Totodată, Beata Szydlo s-a declarat 'bucuroasă că în aceste vremuri dificile Polonia este membră a UE şi NATO'.

Drapelul european a fost arborat în sala pentru conferinţe de presă pe vremea guvernelor centriste ale Platformei Civice (PO), întâi al lui de Donald Tusk, apoi al Ewei Kopacz, în ultimii opt ani.

Partidul Lege şi Justiţie, unul populist catolic, a venit la putere în urma alegerilor legislative din 25 octombrie, după ce candidatul său Andrzej Duda a câştigat alegerile prezidenţiale din 24 mai.

Polonia este membră a UE din 2004.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.