LIVE UPDATE Turcia a doborât un avion militar rus în apropiere de frontiera sa cu Siria

 •  Externe
8713 afişări

Aviația turcă a doborât marți un avion militar care a încălcat spațiul aerian al Turciei în apropiere de frontiera sa cu Siria, au relatat posturile de televiziune NTV și CNN-Turk, citând surse militare turce.

37b5a833-c684-4af7-b777-19148cd4dfe5

Postul de televiziune CNN-Turk, citat de portalul rus Gazeta.ru, relatase anterior că acesta era un avion de vânătoare rus. Președinția turcă a anunțat ulterior că avionul doborât este unul rus, informație confirmată și de Moscova, potrivit AFP.

Imagini difuzate de cele două televiziuni au arătat cum avionul militar este în picaj, cuprins de flăcări, și se prăbușește într-o zonă montană din Siria, în apropierea frontierei cu Turcia, lângă provincia turcă Hatay (sud).

La solicitarea agenției France Presse, un responsabil turc a precizat că autoritățile încearcă să identifice "cărei țări îi aparține acest avion" doborât de avioane turce F-16.

Premierul turc Ahmet Davutoglu, care a convocat o reuniune de urgență cu șeful Statului Major, Hulusi Akar, și cu ministrul de externe Feridun Sinirlioglu a decis ca Ankara să sesizeze NATO și ONU cu privire la incidentul de la frontiera turco-siriană.

Potrivit CNN Turk, cei doi piloți care se aflau la bordul avionului de vânătoare doborât au reușit să se catapulteze, pe teritoriul Siriei.

De la începutul intervenției militare ruse în Siria în sprijinul regimului președintelui Bashar al-Assad, la sfârșitul lunii septembrie, incidentele de frontieră s-au înmulțit între Ankara și Moscova.

La 3 octombrie, avioane de vânătoare turce au interceptat un avion militar rus angajat în Siria, care încălcase spațiul aerian al Turciei și care a fost forțat să se întoarcă. Moscova a invocat atunci 'condiții meteo nefavorabile'.

Armata turcă a doborât la 16 octombrie o dronă de fabricație rusă, care pătrunsese în spațiul aerian al Turciei.
Tensiunile între cele două țări au crescut în ultimele zile, după o serie de bombardamente ruse care, potrivit Ankarei, au vizat localități turcofone în Siria. Turcia l-a convocat vineri pe ambasadorul Rusiei la Ankara pentru a protesta față de 'consecințele serioase' ale acestei operațiuni.

UPDATE ORA 20.38 Stoltenberg: Evaluările NATO arată că avionul militar rus doborât intrase în spațiul aerian al Turciei

UPDATE ORA 19.29 Avion rus doborât: Germania cere Turciei și Rusiei să dea dovadă de 'prudență'

UPDATE ORA 19.05 Informații contradictorii despre piloții avionului rus doborât de Turcia; Ankara afirmă că ei ar putea fi în viață

UPDATE ORA 18.51 Pentagonul confirmă că piloții turci au avertizat de zece ori avionul rus înainte de a-l doborî

UPDATE ORA 18.10 Avion rus doborât de aviația turcă: Siria denunță o 'agresiune flagrantă'

UPDATE ORA 17.54 O grupare rebelă siriană susține că i-a ucis pe cei doi piloți ai avionului rus doborât de Turcia

UPDATE ORA 17.39 Turcia a informat în scris ONU despre cazul avionului rus Su-24 doborât la granița cu Siria

UPDATE ORA 16.46 Turcia a convocat reprezentanții celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu avionul rus

UPDATE ORA 16.43 Turcia a prezentat un grafic ce arată ruta avionului rus Su-24 doborât marți la granița cu Siria

UPDATE ORA 16.09 Atașatul militar turc la Moscova, convocat de Ministerul Apărării rus

UPDATE ORA 16.07 Tusk: UE cere un răspuns 'calm' la doborârea 'periculoasă' a avionului rus în Turcia

UPDATE ORA 15.47 Putin: Incidentul cu avionul rus doborât de Turcia va avea consecințe serioase

UPDATE ORA 15.44 Premierul turc Davutoglu: Turcia are daroria să facă tot posibilul pentru a-și apăra frontierele

UPDATE ORA 15.37 Forțele americane nu au fost implicate în doborârea avionului rus în Turcia

UPDATE ORA 15.27 Putin: Atacul Turciei asupra avionului rusesc este o "lovitură în spate" aplicată Rusiei de "complicii terorismului"

UPDATE ORA 14.38 Avion rus doborât în Turcia: Ankara îl convoacă pe însărcinatul cu afaceri rus

UPDATE ORA 13.50 Avion rus doborât de Turcia: Reuniune extraordinară a NATO, la cererea Ankarei

UPDATE ORA 13.48 Avion rus doborât de Turcia: NATO, în contact cu autoritățile de la Ankara, 'urmărește îndeaproape situația'

UPDATE ORA 12.56 Doborârea unui Su-24 rus în Turcia: Kremlinul califica incidentul drept "foarte grav", dar așteaptă clarificări

UPDATE ORA 12.18 Su-24 rusesc doborât de Turcia: Moscova insistă că aparatul se afla în spațiul Siriei; Ankara susține că a trimis 10 avertismente în 5 minute

UPDATE ORA 11.25 Rusia susține că avionul său militar doborât de Turcia nu a încălcat spațiul aerian al acestei țări

UPDATE ORA 10.15 Turcia a doborât un avion de vânătoare rus la frontiera sa cu Siria (presă)

Turcia a doborât marți un avion de vânătoare rus la frontiera sa cu Siria, anunță CNN-Türk, citat de Gazeta.ru.

Un avion de vânătoare s-a prăbușit, cuprins de flăcări, marți, într-o zonă de pe teritoriul Siriei foarte aproape de frontiera cu Turcia, a relatat Reuters, citând postul de televiziune privat turc Haberturk TV.

Avioane F-16 ale aviației turce au doborât aparatul de zbor care intrase în spațiul aerian al Turciei, a declarat un responsabil militar de la Ankara.

Avionul doborât s-a prăbușit pe teritoriul sirian la 5 km la frontiera cu Turcia.

Potrivit RIA Novosti, piloții au reușit să se catapulteze.

AGERPRES

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând data difuzării știrilor pe fluxul agenției.

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres