COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 12 nov /Agerpres/ - Zborurile interne vor fi suspendate, navele vor rămâne ancorate în porturi şi birourile publice
închise joi, în timp ce grecii fac grevă pentru a protesta contra măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaţionali în schimbul
unor noi fonduri de salvare, relatează agenţia Reuters.
   
Spitalele vor funcţiona cu personal de urgenţă şi unele şcoli de stat vor fi închise în timp ce profesorii şi studenţii, medicii, jurnaliştii şi lucrătorii din transporturi se vor alătura primei greve la nivel naţional declanşate de cele mai mari sindicate din sectorul public şi privat în Grecia într-un an.
   
Greva va fi un prim test pentru prim-ministrul Alexis Tsipras, care a ajuns la putere promiţând să pună capăt austerităţii în ianuarie, dar apoi a acceptat termenii impopulari ai unui al treilea plan de salvare, sub ameninţarea unei ieşiri din zona euro, notează Reuters.
   
Tsipras a fost reales în urmă cu două luni pe baza unui mandat de a pune în aplicare acest acord, dar a promis să lucreze din greu pentru a atenua impactul acordului.
   
În mod paradoxal, propriul partid SYRIZA al lui Tsipras a venit în sprijinul grevei, afirmând că acţiunea consolidează poziţia guvernului în discuţiile cu creditorii.
   
Greva va fi "răspunsul poporului la insistenţa dogmatică în politici distructive ce i-au stors de puteri pe lucrători şi i-au făcut pe tineri să-şi piardă speranţa", a declarat sindicatul din sectorul privat GSEE într-un comunicat.
   
GSEE şi sindicatul frate ADEDY din sectorul public se aşteaptă la mii de participanţi la mitingurile de protest planificate pentru ora 9.00 GMT.
   
    Greviştii se vor aduna în centrul Atenei şi vor porni în marş spre parlament, aproape de un hotel unde discuţiile cu UE şi inspectorii FMI au fost reluate miercuri, ca parte a primei revizuiri a planului de salvare pentru Grecia.
   
"Pe fondul negocierilor, cererile şi acţiunea de protest a lucrătorilor sunt de o importanţă semnificativă şi acest lucru trebuie utilizat împotriva politicilor neoliberale şi a şantajului", a declarat SYRIZA într-un comunicat.
   
Purtătoarea de cuvânt a guvernului grec Olga Gerovasili a negat sugestiile că partidul de stânga, care a luptat împotriva austerităţii când era în opoziţie, încearcă să joace de ambele părţi susţinând greva anti-austeritate, mai notează Reuters.
   
Guvernul SYRIZA al Greciei a declarat că va pune în aplicare partea sa de acord cu creditorii, dar menţine de mult timp că
termenii planului de salvare sunt excesiv de duri.
   
"Punem în aplicare un acord ce include măsuri (de salvare) injuste", a spus Gerovasili.
   
Grecia şi creditorii ei internaţionali au avut discuţii aprinse asupra ipotecilor şi creditelor neperformante dar speră într-un acord până luni. Atena insistă că rezolvarea problemei nu ar avea ca rezultat riscul ca mii de greci să-şi piardă casele.
   
În joc este eliberarea unei tranşe de două miliarde de euro necesară pentru plata arieratelor de stat şi a altor 10 miliarde pentru
cele patru mari bănci ale ţării, aminteşte Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.