COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 10 nov/Agerpres/ - Republicanii din Congresul american au denunţat preventiv luni posibila transferare în Statele Unite a deţinuţilor de la închisoarea Guantanamo pe care preşedintele Barack Obama intenţionează să o închidă, în pofida interdicţiei Congresului, scrie AFP.

Barack Obama ar putea decide să concretizeze promisiunea sa de campanie înainte de sfârşitul mandatului său, în ianuarie 2017, şi să închidă centrul militar de detenţie, situat în Cuba, emblematic după 11 Septembrie şi unde se află în continuare 112 prizonieri. Acest plan ar implica transferarea a 50 de prizonieri în Statele Unite. Ceilalţi, consideraţi mai puţin periculoşi, ar fi transferaţi în străinătate.

Un asemenea act ar sfida însă Congresul care, din 2011, a înscris în lege interdicţia pentru Pentagon de a utiliza fonduri pentru a aduce deţinuţi în Statele Unite.

Pentagonul ar urma să publice "foarte curând", după cum a afirmat luni purtătorul de cuvânt Jeff Davis, un plan evaluând siturile posibile din Statele Unite.

"Avem un plan care ne permite să îndeplinim obiectivul preşedintelui de a închide Guantanamo şi vom trimite acest plan Congresului foarte curând", a spus purtătorul de cuvânt.

Cel puţin patru situri sunt avute în vedere: la baza militară Fort Leavenworth din Kansas, în centrul Statelor Unite; o închisoare federală la Florence şi un penitenciar de stat în Canon City în statul vecin Colorado; şi o închisoare militară la Charleston în Carolina de Sud, pe Coasta de Est. Aceste instalaţii ar avea nevoie să fie modificate pentru a atinge un nivel maxim de securitate.

Aleşii republicani din statele respective susţin că aducerea "celor mai răi terorişti din lume" ar reprezenta o ameninţare pentru locuitorii din împrejurimi şi promit o înfruntare în Congres.

Senatorul Tim Scott din Carolina de Sud l-a acuzat pe Barack Obama că "pariază pe securitatea naţională pentru a-şi îndeplini o promisiune de campanie". El a atras atenţia că închisoarea Charleston se află la două-trei minute de mai multe şcoli şi biserici.

În Colorado, senatorul Cory Gardner a subliniat că situl avut în vedere este situat la aproximativ o oră de mai multe instalaţii militare, printre care sediul comandamentului american pentru regiunea militară Nord (NORTHCOM).

"Nimeni nu va ataca Guantanamo", a spus senatorul de Kansas Pat Roberts. "Dacă trimitem însă deţinuţii în Carolina de Sud, în Kansas sau Colorado, aceste oraşe ar deveni ţinte imediat", a continuat el.

În opinia sa, grupări ca organizaţia Statul Islamic ar putea face din aceste transferări un mijloc de propagandă pentru a recruta militanţi.

"Ei nu ar trebui să se afle în Statele Unite, trebuie să îi lăsam la Guantanamo", a insistat senatorul Pat Roberts.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.