Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Doha, 4 nov /Agerpres/ - Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, a vizitat marţi baza aeriană al-Udeid, din apropiere de Doha, în Qatar, folosită pentru operaţiunile armatei americane împotriva jihadiştilor în Siria şi Irak, relatează AFP.

"Nu este un post uşor. Băieţi, faceţi o treabă dificilă", le-a spus Michelle Obama militarilor de la bază, situată la circa 20 de kilometri vest de capitala Doha.

Zece mii de militari sunt staţionaţi la baza americană al-Udeid, sediul Centcom-ului american, comandamentul militar pentru Orientul Mijlociu.

Această bază este folosită de avioanele armatei americane care desfăşoară atacuri împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria şi Irak, în cadrul coaliţiei conduse de SUA.

Michelle Obama se află de luni la Doha în cadrul unui turneu de şapte zile în Qatar şi Iordania, care ca scop promovarea accesului fetelor la educaţie.

Înainte de vizita la bază, ea s-a întâlnit cu emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani.

Într-un mesaj electronic transmis înainte de începerea vizitei, Prima Doamnă a subliniat că 62 de milioane de fete din întreaga lume nu merg la şcoală, făcând în special apel la "abrogarea legilor şi practicilor care le reduc pe femei la tăcere, le dezonorează şi le brutalizează".

Ea urmează să participe miercuri la Doha la un summit mondial privind inovaţia în educaţie, după care se va deplasa în Iordania. În această ţară, Michelle Obama va vizita o şcoală construită cu sprijinul tehnic şi financiar al agenţiei americane de ajutor USAID.

Din cauza conflictului din Siria vecină, numeroase şcoli din Iordania găzduiesc elevi sirieni în clasele lor. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.