Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 3 nov /Agerpres/ - Cancelarul german Angela Merkel a avertizat în legătură cu posibile confruntări armate între ţările din Balcani, tranzitate de cea mai mare parte a refugiaţilor, în cazul în care Germania îşi va închide frontiera cu Austria, relatează marţi AFP.

Există deja tensiuni în ţările din Balcanii de Vest şi 'nu doresc să se ajungă la confruntări militare acolo', a declarat luni seara Angela Merkel la un miting al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), la Darmstadt (vest), afirmaţii preluate marţi de presa germană.

Numeroşi experţi au avertizat asupra faptului că, dacă Germania, principala destinaţie a migranţilor care fug în special de războiul din Siria, îşi va închide graniţa cu Austria, ţările balcanice, prin care trec migranţii şi refugiaţii, vor face acelaşi lucru.

Uniunea Europeană a anunţat la sfârşitul lunii octombrie crearea a 100.000 de locuri de primire pentru refugiaţi în Grecia şi Balcani cu scopul reducerii acestei crize migratorii fără precedent, în condiţiile în care au apărut deja tensiuni între Slovenia, Croaţia, Serbia şi Ungaria în ultimele luni legate de tranzitarea acestor ţări de zeci de mii de migranţi.

Şefa guvernului german a avertizat luni seara în legătură cu o situaţie care s-ar putea deteriora rapid.

Pe plan intern, problema refugiaţilor divizează de asemenea coaliţia conservatori/social-democraţi la putere în Germania, formaţiunile politice nereuşind duminică să ajungă la un acord după ce conservatorii bavarezi CSU au cerut ca Germania să accepte mai puţini refugiaţi pe teritoriul său, în condiţiile în care se aşteaptă ca în acest an în Germania să ajungă între 800.000 şi un milion de refugiaţi.

O nouă rundă de negocieri este programată pentru joi, în special în jurul creării, dorită de conservatori, a unor "zone de tranzit" la graniţa germano-austriacă pentru a accelera examinarea solicitărilor de azil şi a expulzărilor, o idee respinsă de Partidul Social-Democrat (SPD). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.