COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sanaa, 28 oct /Agerpres/ - Avioane ale coaliţiei militare arabe care operează în Yemen sub comandă saudită au furnizat arme şi muniţii combatanţilor proguvernamentali din Taez (sud-est), asediaţi de rebeli şiiţi houthi, au anunţat miercuri surse militare, informează AFP.

'Avioanele coaliţiei au paraşutat trei încărcături de arme şi muniţii, pentru a veni în ajutor combatanţilor noştri la sud-vest de Taez', a declarat pentru AFP o sursă militară.

'Aceste încărcături, furnizate marţi şi miercuri înainte de zorii zilei, conţin în mod concret arme de calibru diferit, lansatoare de rachete RPG şi muniţii', a precizat un responsabil al 'Rezistenţei populare'.

Armele paraşutate de coaliţie, care a intervenit în Yemen la sfârşitul lui martie, sunt destinate combatanţilor din 'Rezistenţa populară', ce regrupează foşti militari, combatanţi tribali, autonomişti din sud şi islamişti, angajaţi în lupta împotriva rebelilor houthi.

Aceşti rebeli, susţinuţi de unităţi armate rămase fidele fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh, îi asediază de mai multe săptămâni la Taez, al treilea oraş ca mărime din Yemen, pe combatanţii guvernamentali, care au dificultăţi în a avansa spre centrul ţării, după ce au recucerit vara aceasta cinci provincii în sud.

Lupte violente, punctate de raiduri aeriene ale coaliţiei, au izbucnit din nou miercuri la Taez, însă luptătorii proguvernamentali nu au reuşit nicio străpungere, potrivit surselor militare.

Războiul din Yemen a făcut până acum circa 5.000 de morţi, dintre care peste 2.600 de civili, şi mai mult de 25.000 de răniţi, potrivit estimărilor ONU. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.