Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 23 oct /Agerpres/ - Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a cerut cancelarului german Angela Merkel, care este tot mai contestată în Germania pentru politica ei de primire a imigranţilor extracomunitari, să nu se lase influenţată de sondaje şi să continue această politică, transmite AFP.

'Aici nu este vorba de popularitatea pe termen scurt, ci de substanţa politicii', a afirmat Juncker într-un interviu ce va fi publicat sâmbătă de grupul media Funke-Mediengruppe, dar din care câteva extrase au fost difuzate vineri. Prin urmare, şeful executivului comunitar i-a cerut cancelarului german 'să nu se lase abătută de la direcţia ei de către sondaje'. 'Noi, ceilalţi europeni, trebuie să arătăm că suntem în măsură să ne onorăm promisiunea unei responsabilităţi comune', a insistat Juncker.

În timp ce perseverează cu politica de primire a sute de mii de imigranţi veniţi din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, Angela Merkel se confruntă cu un val de nemulţumire în propria ei tabără conservatoare. În plus, sondajele evidenţiază o erodare a popularităţii cancelarului.

Pe de altă parte, poliţia judiciară germană a avertizat joi asupra creşterii numărului actelor de violenţă împotriva centrelor pentru refugiaţi, pentru anul în curs fiind înregistrate deocamdată 576 de astfel de delicte.

Autorităţile de la Berlin se aşteaptă să primească anul acesta până la un milion de cereri de azil din partea refugiaţilor, iar Angela Merkel este acuzată adesea că a încurajat acest aflux prin promovarea unei politici de deschidere faţă de imigranţii extracomunitari, în special cei sirieni, care beneficiază de o examinare accelerată a cererii de azil.

Totuşi, guvernul de la Berlin a început să ia unele măsuri pentru stăvilirea acest val migrator, Bundestagul adoptând săptămâna trecută un prim pachet legislativ menit să descurajeze sosirea imigranţilor, printre decizii numărându-se grăbirea examinării cererilor de azil, dar şi a expulzării celor cărora li s-a respins cererea, precum şi reducerea ajutoarelor sociale pentru aceşti imigranţi. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.