COD PORTOCALIU: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 15 oct /Agerpres/ - Rusia ar trebui să ajute la oprirea afluxului de refugiaţi spre Europa prin stabilizarea Siriei, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, care a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de 'solidaritate' în faţa valului fără precedent de imigranţi din acest an şi să refuze ideea 'închiderii' frontierelor, relatează DPA şi AFP.

"Avem nevoie de un dialog politic care să includă Rusia şi toţi actorii regionali", a declarat Merkel în parlamentul german, avertizând în acelaşi timp că găsirea unei soluţii la conflictul sirian va lua mult timp.

Cancelarul german a spus că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pentru a-şi controla mai bine graniţele externe.

UE trebuie de asemenea să ajute Turcia să-şi supravegheze mai bine frontierele, deoarece spaţiul maritim dintre Turcia şi Grecia este în prezent 'în mâinile traficanţilor', a declarat ea, într-un discurs rostit înaintea summitului european privind migraţia care începe joi la Bruxelles şi care va avea în centrul discuţiilor valul de imigranţi care trece prin Turcia şi se îndreaptă spre Europa.

În faţa crizei migratorii, "este nevoie de o Europă a solidarităţii, iar orice altă opţiune este condamnată la eşec", a mai afirmat Merkel, în contextul în care ţări din Europa de Est în special, prin care imigranţii trec provenind dinspre Balcani, şi-au întărit controalele la frontiere în ultimele săptămâni.

"Închiderea (frontierelor Europei) este o iluzie în secolul al XXI-lea, care este cel al internetului", a subliniat cancelarul german, ca răspuns de asemenea la criticile tot mai virulente la care a fost supusă în Germania din cauza politicii sale de deschidere, cu o mini-rebeliune în cadrul familiei sale politice.

"Nu ar fi exagerat să vorbim despre o provocare istorică pentru Europa", a adăugat ea, făcând referire la răspunsul la afluxul actual de imigranţi.

Peste 710.000 de imigranţi au intrat în Uniunea Europeană între 1 ianuarie şi 30 septembrie acest an, conform cifrelor publicate marţi de Frontex, agenţia europeană de supraveghere a frontierelor. Numai Germania se aşteaptă la până la un milion de solicitanţi de azil în acest an, iar capacităţile sale de primire sunt puse la grea încercare.

Cancelarul german a mai reafirmat că soluţia la această criză a migraţiei trebuie să cuprindă un ajutor mai mare pentru Turcia, ţara prin care trece un mare număr de imigranţi care fug de războaie şi persecuţii.

UE trebuie să ajute Turcia "să aibă grijă de refugiaţi" şi să ajungă "la o mai bună supraveghere a frontierelor sale maritime" cu Grecia. Nu este acceptabil ca spaţiul maritim între Turcia şi Grecia să fie în prezent "în mâinile traficanţilor", a adăugat Merkel.

În acelaşi timp, ea a atras atenţia că ţara sa nu va permite să i se forţeze mâna în negocierile cu Turcia, care cere concesii în schimb, cum ar fi liberalizarea condiţiile de intrare în UE pentru cetăţenii turci.

Intervenţia cancelarului în faţa deputaţilor a avut ca scop să-i convingă să adopte o lege care înăspreşte condiţiile privind acordarea dreptului de azil în Germania. Votul este prevăzut în a doua parte a zilei de joi. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.