Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Varşovia, 14 oct /Agerpres/- Liderul partidului conservator polonez Dreptate şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, formaţiune favorită la alegerile legislative de pe 25 octombrie, a acuzat miercuri guvernul de la Varşovia că a acceptat un acord secret pentru primirea a până la 100.000 de refugiaţi musulmani, transmite agenţia EFE.

El a susţinut că a obţinut această informaţie de la 'surse de încredere ale Comisiei Europene', fără să le precizeze.

Pe de altă parte, Jaroslaw Kaczynski, care a fost premier între anii 2005 şi 2007, a atras atenţia asupra riscurilor sanitare pe care le implică sosirea refugiaţilor, cerând guvernului să ţină cont şi de problemele de sănătate publică ce ar putea apărea. În acest sens a dat ca exemplu cazurile de holeră descoperite printre refugiaţii ajunşi în Austria sau cele de dizenterie din insulele greceşti.

Actualul executiv condus de Ewa Kopacz a acceptat cotele obligatorii de refugiaţi, impuse pe 22 septembrie la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE (JAI). Înaintea acelei reuniuni, executivul polonez a insistat de fiecare dată pe primirea refugiaţilor exclusiv pe o bază voluntară, dar în final s-a răzgândit brusc şi a sprijinit în cele din urmă cotele obligatorii.

Această decizie a stârnit un val de critici în Polonia şi a radicalizat campania electorală, situaţie de natură să crească popularitatea lui Kaczynski chiar înaintea alegerilor. El este considerat un politician naţionalist-conservator, iar poziţia sa de respingere a imigranţilor extracomunitari a fost bine primită de o mare parte a polonezilor care, conform sondajelor, resping în proporţie de 56% cotele obligatorii de refugiaţi.

De când a început criza refugiaţilor, Kaczynski a insistat pe dificultăţile pe care le implică integrarea musulmanilor în Europa. Într-una din intervenţiile publice, el a dat exemplul unor cartiere din Suedia, afirmând despre acestea că poliţia locală nu are curajul să pătrundă acolo şi că drapelul suedez nu poate fi arborat în respectivele zone. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.