Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 10 sep /Agerpres/ - Rusia a lansat lucrări pentru construirea unei baze militare care va putea primi mai multe mii de soldaţi şi depozite de arme şi muniţii la 25 km de frontiera ucraineană, lângă orăşelul Valuiki, nu departe de Soloti, au relatat locuitori ai regiunii, potrivit Le Figaro.

În apropierea locului ales se află o cale ferată care leagă Soloti de Moscova şi Lugansk, capitala uneia dintre cele două republici autoproclamate de separatiştii proruşi în estul Ucrainei.

Potrivit unui apel la oferte de contracte publicat pe site-ul internet al guvernului rus zakupki.gov.ru, baza se va întinde pe o suprafaţă de 300 ha. În această săptămână, lucrători au început să ridice un gard într-un câmp situat în apropiere de Soloti pentru a delimita terenul. Un reporter de la Reuters care s-a arătat interesat de activitate a fost somat să se îndepărteze, fiind suspectat că ar putea fi 'spion ucrainean'. Mai multe dispozitive de construcţii şi o macara erau vizibile. 'Se construieşte un adevărat oraş', a declarat localnicul Aleksandr Pancenko, a cărui casă se află în apropierea viitoarei baze.

Întrebat la Soloti, un bărbat care s-a prezentat drept reprezentant al Agenţiei federale pentru construcţii speciale, ce are ca obiect de activitate instalaţii militare, a refuzat să vorbească despre lucrări, invocând secretul de apărare.

Potrivit unui document publicat pe site-ul guvernamental, viitoarea bază va servi pentru antrenamentul militarilor din artilerie, artileria antiaeriană şi trupele blindate. Ea va cuprinde un centru de comandă şi unul de comunicaţii, o cantină cu 2.000 de locuri, un complex sportiv cu piscină şi terenuri de tenis, precum şi o parte rezidenţială cu peste o mie de apartamente.

Prima etapă a lucrărilor ar urma să fie finalizată în 29 aprilie 2016, precizează documentul.AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.