Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Budapesta, 7 sep /Agerpres/ - Circa 500 de imigranţi şi-au petrecut noaptea la punctul de înregistrare a refugiaţilor din oraşul ungar Roszke, la graniţa de sud a ţării, a informat luni canalul de televiziune public M1, relatează MTI.

Numeroase corturi şi focuri de tabără se puteau vedea la punctul de trecere de la Roszke, în timp ce imigranţii care nu au avut corturi şi-au petrecut noaptea, care a fost 'foarte rece', pe jos pe pături sau în saci de dormit, a relatat corespondentul M1.

Majoritatea imigranţilor le-au cerut voluntarilor pături şi saci de dormit, precum şi asistenţă medicală, deoarece mulţi copii au avut febră din cauza temperaturilor scăzute din ultimele nopţi în Ungaria. Corespondentul M1 a relatat că numeroşi copii tuşeau.

Încă de la primele ore ale dimineţii, tot mai mulţi imigranţi au ajuns la punctul de trecere a frontierei din Roszke. Poliţia a condus imigranţii la noul punct de înregistrare care s-a deschis la sfârşitul săptămânii, precum şi la cel vechi.

Pe de altă parte, compania ungară feroviară MAV a anunţat că trenurile care pleacă din Gara de Est (Keleti) din Budapesta direct către Austria şi-au reluat cursele conform programului stabilit. De asemenea, nu va fi necesar să se schimbe trenurile la staţia Hegyeshalom de la frontieră, a precizat MAV.

După suspendarea joi a serviciilor internaţionale feroviare din Budapesta către Europa occidentală din cauza haosului creat de imigranţi care doreau să ajungă în masă în Austria şi Germania, situaţia s-a mai liniştit şi unele curse au fost reluate sâmbătă.

Totodată, poliţia ungară a anunţat că în weekend au fost interceptaţi 5.386 de persoane care au trecut ilegal frontiera. O informare de presă publicată pe site-ul poliţiei ungare arăta că 2.181 de persoane au fost reţinute vineri, 1.002 oameni au fost interceptaţi sâmbătă şi 2.203 au fost reţinuţi duminică. Împotriva a 38 de persoane s-au început procedurile penale pentru acuzaţia de trafic de persoane, iar cinci indivizi au fost puşi sub acuzare pentru falsificare de documente, transmite MTI. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.