Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Amsterdam, 6 sep /Agerpres/ - După şocul provocat de imaginile băieţelului sirian, găsit mort pe o plajă din Turcia, autorităţile europene au mai mult ca niciodată drept prioritate lupta împotriva unei armate de circa 30.000 de presupuşi traficanţi de persoane.

"Aceasta este prima prioritate pentru noi, fără nicio îndoială, nu doar pentru Europol, ci pentru toate statele membre ale Uniunii Europene", explică Robert Crepinko, responsabil pentru combaterea reţelelor de crimă organizată în cadrul Oficiului european de poliţie (Europol), cu sediul la Haga.

Nu doar că traficul de fiinţe umane îi face pe candidaţii la exil să îşi asume un risc enorm, ci el reprezintă de asemenea o "imensă provocare pentru toate statele membre, atât pe plan umanitar, cât şi pe cel al securităţii", a estimat Crepinko, într-un interviu acordat AFP.

Acest "business" mortal, care învârte miliarde de dolari, se hrăneşte cu disperarea unui număr crescând de persoane care fug de război şi de sărăcie din ţări precum Siria, Afganistan, Eritreea şi Somalia.

Din ce în ce mai bine organizate, bandele de traficanţi utilizează reţelele de socializare, itinerare bine rodate şi metode expeditive pentru a face să vină valuri de refugiaţi şi de migranţi în Europa.

În iulie, UE a lansat o operaţiune de anvergură împotriva traficanţilor în Marea Mediterană, culegând mai întâi informaţii, înainte de a se pregăti să acţioneze militar, în principiu în săptămânile următoare, împotriva navelor traficanţilor, în special în largul coastelor libiene.

Din martie, autorităţile europene au identificat un grup internaţional de aproximativ "30.000 de suspecţi" în toată Europa, printre care 3.000 operând în Mediterana şi dintre care unii sunt originari din ţări nemembre ale UE, cu care Europol face schimb de informaţii, afirmă Crepinko.

Aceşti traficanţi de diferite naţionalităţi şi religii lasă deoparte divergenţele lor pentru a colabora de la caz la caz, potrivit necesităţilor şi acolo unde sunt bani de câştigat, relevă el, citând exemplul unui reţele de 16 traficanţi, destructurată recent în Grecia prin arestarea a doi români, doi egipteni, doi pakistanezi, şapte sirieni, a unui indian, a unui filipinez şi a unui irakian. Ei au câştigat în câteva luni aproape 7,5 milioane de euro, făcând să vină în principal în Europa sirieni, trecându-i cu acte false din Turcia în Grecia, atât pe căi maritime şi aeriene, cât şi terestre.

Traficul de fiinţe umane, combinat uneori cu sclavia sexuală şi exploatarea în locuri de muncă prost plătite, este "probabil businessul cel mai profitabil" dintre toate activităţile criminale, devansând chiar traficul de arme şi cel de droguri, afirmă o purtătoare de cuvânt a Agenţiei europene de supraveghere a frontierelor Frontex, Izabella Cooper.

Din ce în ce mai mult, traficanţii utilizează reţelele de socializare, Facebook sau altele, pentru a-şi oferi serviciile, a-şi negocia preţurile şi a organiza traseele migranţilor, potrivit Europol şi Frontex.

Astfel, Frontex, care face schimb de informaţii cu ţările membre ale UE, a dezvăluit o reţea condusă de eritreeni, care trimiteau migranţi din această ţară spre Libia, trecând prin Sudan şi având ca destinaţie finală Italia, afirmă Cooper.

În Africa Occidentală şi Subsahariană, traficanţii utilizează o serie de camioane şi adăposturi pentru a-i aduce pe migranţi în Libia. Una din rutele utilizate trece prin Ghana, Burkina Faso şi Niger.

Odată migranţii ajunşi în Libia, reţelele specializate îi trimit să traverseze Mediterana în ambarcaţiuni pescăreşti sau mici bărci pneumatice supraîncărcate care, presupune Frontex, "ar putea fi importate din China".

Potrivit mărturiilor obţinute de Frontex, unii traficanţi i-ar fi forţat chiar pe candidaţii la exil să urce în aceste ambarcaţiuni precare sub ameninţarea unui revolver, când aceştia din urmă au realizat cât este de periculos să navigheze la bordul lor, potrivit reprezentantei Frontex.

Libia este "un adevărat chilipir pentru traficanţi" pentru că legea nu există cu adevărat acolo, şi-a exprimat ea regretul.AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.