COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 2 sep /Agerpres/- Italia, Germania şi Franţa au cerut miercuri 'un răspuns european puternic' în faţa crizei declanşate de valul de refugiaţi, aceste ţări dorind să se găsească un acord la nivelul UE pentru împărţirea 'echitabilă' a imigranţilor ilegali între statele blocului comunitar şi revizuirea regulilor europene privind dreptul de azil, consemnează agenţia EFE.

Aceste solicitări apar într-un document convenit de miniştrii de externe italian, Paolo Gentiloni, german, Frank-Walter Steinmeier şi francez, Laurent Fabius, se menţionează într-un comunicat difuzat de MAE italian.

'În faţa agravării dramei migratorii la care asistăm zilele acestea, miniştrii de externe din Italia, Germania şi Franţa au semnat un document amplu în care cer un răspuns european puternic în faţa crizei', se arată în text. În documentul semnat 'se subliniază că, având în vedere limitările şi deficienţele dovedite clar de actualul sistem european de reguli în materie de azil create cu 25 de ani în urmă, se impune revizuirea şi actualizarea lor', mai anunţă MAE italian.

În comunicat se menţionează de asemenea că 'cei trei miniştri au subliniat necesitatea de a se ajunge la un acord asupra distribuirii echitabile a refugiaţilor' sosiţi în Uniunea Europeană. Se insistă astfel cu controversata propunere a repartizării refugiaţilor prin cote obligatorii între statele membre ale UE, iniţiativă ce nu a putut fi adoptată la Consiliul European din luna iunie întrucât mai multe ţări, în special din Europa de Est, au respins-o. De altfel, potrivit presei, şefii de guvern din statele Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi Polonia) îşi vor reafirma la reuniunea lor ce se va desfăşura vineri la Praga opoziţia faţă de ideea cotelor obligatorii de refugiaţi.

În încheierea textului difuzat de MAE italian se precizează că textul convenit de cei trei miniştri a fost trimis şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, împreună cu cererea ca solicitările conţinute să fie discutate la reuniunea informală a miniştrilor europeni de externe, care va avea loc pe 4 şi 5 septembrie la Luxemburg.

Potrivit ultimelor date publicate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), numărul refugiaţilor veniţi din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia care au reuşit de la începutul acestui an să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană a trecut de 350.000. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.