Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 31 aug /Agerpres/ - Un membru al Gărzii Naţionale ucrainene a murit luni din cauza rănilor suferite în timpul violenţelor din faţa Parlamentului de la Kiev, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministrului de interne Arsen Avakov, relatează AFP.

'A murit după ce a fost lovit în inimă de o schijă. Nu putem spune încă despre ce fel de schijă este vorba, au existat diferite dispozitive explozive', a declarat Natalia Stativko, purtătoarea de cuvânt a ministrului Avakov.

Ea a anunţat iniţial pe contul său de Twitter că militarul a fost rănit în zona inimii de un glonţ, iar apoi a revenit şi a scris că este vorba despre o 'schijă, nu despre un glonţ'.

O purtătoare de cuvânt a Gărzii Naţionale, Svitlana Pavlovska, a precizat pentru AFP că bărbatul a 'murit pe masa de operaţie'.

Patru persoane au suferit de asemenea răni grave 'la ochi, abdomen, gât şi picioare', a precizat Arsen Avakov în timp ce poliţia de la Kiev a anunţat că în violenţele de la Parlament au fost rănite circa 100 de persoane, între care mai multe grav.

'Treizeci de persoane au fost arestate, vor mai fi şi alte arestări. Persoana care a aruncat grenade a fost reţinută', a mai spus Avakov, precizând că este vorba despre un militant al Partidului Svoboda.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Florin Ştefan)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.