Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viena, 31 aug /Agerpres/ - Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat luni la Viena contra tratamentului aplicat imigranţilor, la câteva zile după descoperirea unui camion frigorific cu 71 de cadavre pe o autostradă din Austria, informează France Presse.

Manifestanţii s-au adunat la gara Westbahnhof înainte de a mărşălui de-a lungul unei străzi comerciale în timp ce un serviciu religios în memoria celor 71 de imigranţi avea loc în Catedrala Sfântul Ştefan din Viena.

"Ne-am săturat de atâţia morţi, de suferinţă şi persecuţie", a declarat cu această ocazie arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schoenborn, în prezenţa mai ales a membrilor cheie ai guvernului austriac.

Marşul şi slujba religioasă au avut loc la scurt timp după sosirea de la Budapesta în gara Westbahnhof a unor trenuri transportând sute de imigranţi care au fost blocate mai multe ore la frontiera austro-ungară.

Mulţi dintre aceştia, majoritatea fără vize, s-au urcat apoi într-un tren cu destinaţia oraşul austriac Salzburg, în timp ce alţii în trenuri spre Munchen, în sudul Germaniei, potrivit unui corespondent AFP.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.