Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Havana, 13 aug/Agerpres/ - Fostul lider cubanez Fidel Castro a reamintit "numeroasele milioane de dolari" pe care, în opinia sa, Washingtonul le datorează Havanei în compensaţie la embargoul impus din 1962 insulei comuniste, potrivit unui articol publicat de presa locală joi, ziua în care el a împlinit 89 de ani, notează AFP.

Optând pentru o formulă implicită, părintele revoluţiei cubaneze, retras de la putere din 2006 din motive de sănătate, a declarat că "o datorie ridicându-se la numeroase milioane de dolari trebuie plătită Cubei, în contul daunelor şi intereselor, după cum a denunţat ţara noastră cu argumente şi date incontestabile, de-a lungul intervenţiilor în faţa Naţiunilor Unite".

Aceste declaraţii au fost publicate cu o zi înainte de vizita istorică pe care o va efectua vineri în Cuba John Kerry, prima a unui şef al diplomaţiei americane după 1945, cu scopul de a consacra restabilirea relaţiilor diplomatice dintre cei foşti adversari din perioada Războiului Rece.

În pofida reconcilierii lor, Havana şi Washingtonul reclamă reciproc compensaţii, de o parte pentru pierderile cauzate de embargoul economic, iar de cealaltă pentru exproprierea bunurilor americane în cursul revoluţiei cubaneze din 1959.

În textul său, primul publicat de la 8 mai, Fidel Castro a dat asigurări: "Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru pacea şi bunăstarea tuturor fiinţelor umane (...), aceleaşi drepturi pe care le-am proclamat demarând lupta noastră, dar şi emanând din visurile noastre".

Cea de-a 89-a aniversare a fostului preşedinte cubanez, înlocuit în prezent de fratele său Raul, a fost sărbătorită joi pe insula comunistă, în special în prezenţa preşedintelui Boliviei, Evo Morales, care vorbeşte frecvent despre Fidel Castro ca despre "înţeleptul său bunic".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.