Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lisabona, 12 aug /Agerpres/ - În pofida unei relative acalmii şi după incendii puternice de pădure, la sfârşitul săptămânii trecute, 600 de pompieri erau în continuare mobilizaţi marţi seară în nordul Portugaliei împotriva a patru mari focare, potrivit serviciilor de protecţie civilă, relatează AFP.

La stingerea celui mai mare focar, din parcul natural Serra da Estrela, contribuiau peste 300 de pompieri, 110 vehicule, două avioane şi un elicopter. Marţi seara incendiul se apropia de o pensiune, potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor.

'Din cauza vântului care bate cu putere, suntem obligaţi să schimbăm neîncetat tactica', a explicat el, subliniind că în zonă accesul este foarte dificil - "într-o vale foarte strâmtă străbătută de râul Mondego".

Marţi dimineaţă, pompierii portughezi au reuşit să stingă un foc de pădure, care ardea de trei zile la Vila Nova de Cerveira, în districtul Viana do Castelo (nord), la extincţia lui participând peste 400 de pompieri weekendul trecut.

Potrivit primarului comunei, Fernando Nogueira, incendiul a ars 3.000 de hectare, mai ales de vegetaţie, şi s-a apropiat de case, dar fără să provoace pagube.

După ce a fost relativ cruţată în 2014, Portugalia se confruntă anul acesta cu o secetă severă, care afectează 80% din teritoriul său şi care favorizează producerea de incendii.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Lelia Bretan)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.