COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New Delhi, 4 aug /Agerpres/ - Ploile musonice au afectat viaţa a milioane de oameni din Asia potrivit autorităţilor care încearcă să ajungă în zonele afectate din India, Pakistan şi Birmania, informează agenţia France Presse.

Autorităţile indiene au anunţat că peste 120 de persoane au decedat în ultimele săptămâni din cauza ploilor abundente, care au provocat şi în Pakistan moartea a 116 persoane. În ambele ţări, inundaţiile şi alunecările de teren au loc în fiecare an în timpul musonului.

În Birmania, ploile abundente din ultimele zile au provocat o creştere rapidă a nivelului apelor şi mai multe alunecări de teren, distrugerea a mii de case, de terenuri agricole, de poduri şi de drumuri.

Naţiunile Unite (ONU) s-au declarat "preocupate" de situaţia din Birmania, care ar putea fi chiar mai critică decât arată primele bilanţuri, din care reiese că s-au produs 46 de decese până în prezent.

"Un număr de 46 de persoane au murit şi mai mult de 200.000 de persoane au fost afectate de inundaţii în întreaga ţară", a declarat luni pentru AFP un oficial al ministerului afacerilor sociale din Birmania.

Guvernul a declarat patru zone 'sinistrate' în centrul şi vestul ţării, unde locuitorii au fost nevoiţi să fugă din calea apelor la bordul unor bărci şi plute improvizate.

Accesul spre multe oraşe din nordul şi vestul Birmaniei a fost blocat şi voluntarii din domeniul ajutoarelor umanitare se tem că amploarea dezastrului este încă subestimată.

În India, numai în Bengalul de Vest au murit cel puţin 48 de oameni, 5.600 de sate au fost afectate de inundaţii şi aproape 1,1 milioane de oameni au fost strămutaţi în tabere, conform autorităţilor guvernamentale. Echipele de salvare continuă să caute săteni în statul Manipur din nordul Indiei, unde patru corpuri au fost găsite într-un cătun îngropat sub un deal care s-a prăbuşit.

În Pakistan, peste 850.000 de persoane au fost afectate de inundaţii, potrivit lui Ahmed Kamal, purtător de cuvânt al agenţiei responsabile de gestionarea dezastrelor la nivel naţional.

În Vietnam, salvatorii încă luptă împotriva alunecărilor de teren toxice din jurul unei mine de cărbune inundate în nordul ţării, în apropiere de situl turistic Halong Bay clasificat de UNESCO. În această zonă, 23 de persoane au murit, inclusiv două familii, înecate de nămolul toxic provenit de la mină.AGERPRES /(autor: Constanţa Niţă, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.