Modifică dimensiunea fontului:
Moscova, 28 iul /Agerpres/ - Importante festivităţi au avut loc în aceste zile în toată Rusia cu prilejul împlinirii a 1.000 de ani de la Adormirea Sfântului Cneaz Vladimir, Botezătorul Rusiei.
Principalele ceremonii s-au desfăşurat la Moscova, Sankt Petersburg, Sevastopol, Vladimir şi în multe alte oraşe ale Rusiei. La ele au participat reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la acest eveniment deosebit pentru Ortodoxia rusă de către ÎPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de diaconul Eugeniu Rogoti de la Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române, potrivit listei publicate de Patriarhia Rusă pe site-ul său.
Marţi, 28 iulie, în ziua cinstirii Sfântului Vladimir, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, alături de episcopi şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse şi de membri ai delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe surori, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.
În aceeaşi zi, la Kremlin, a avut loc o recepţie oferită de preşedintele Vladimir Putin, care a subliniat cu această ocazie importanţa Botezului creştin pentru istoria poporului rus.
''Botezul a fost o etapă crucială pentru întreaga istorie rusă, pentru statul şi cultura noastră. Datoria noastră este de a cinsti această etapă crucială în dezvoltarea Rusiei. (....) În tradiţia Bisericii, în memoria poporului, Botezul Rusiei Kievene este legat de numele şi faptele Sfântului Cneaz Vladimir. Împlinirea a 1.000 de ani de la adormirea sa ne permite să vorbim din nou de puternica sa personalitate, de importanţa deciziilor sale pentru generaţiile viitoare, de continuitatea istoriei noastre multiseculare, de legătura noastră trainică cu învăţăturile înaintaşilor noştri'', a afirmat preşedintele rus, citat de pravoslavie.ru.
Potrivit sursei citate, creştinarea Rusiei Kievene în anul 988 de către marele cneaz Vladimir a fost considerată o reformă de stat, necesară pentru a uni şi consolida un vast stat rus, care s-a format pe teritoriile slavilor de est şi care se întindea de la Novgorod şi ţărmul baltic până în Crimeea şi de la Galiţia până la Volga.
Pe de altă parte, creştinarea armoniza relaţiile statului feudal rus cu Bizanţul şi restul Europei, deschizându-i calea progresului în toate domeniile. Cauza lui Vladimir a fost desăvârşită de fiul său, marele cneaz Iaroslav cel Înţelept /1015-1054/. Domnia lui Vladimir şi cea a lui Iaroslav au constituit epoca de aur a Kievului, când slavii au fost creştinaţi şi au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, Russkaia Pravda.AGERPRES/(AS - autor: Flori Tiulea, editor: Karina Olteanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.