Kiev, 22 iul /Agerpres/ - Autorităţile ucrainene au promis miercuri să facă tot posibilul pentru a garanta revenirea şi judecarea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, aflat în exil în Rusia, după suspendarea neaşteptată de către Interpol a mandatului de urmărire împotriva acestuia, relatează France Presse.
'Avocaţii lui Ianukovici au depus o plângere şi acesta este motivul pentru care notificarea roşie a fost retrasă de pe site-ul Interpolului', a explicat pentru AFP deputatul Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne.
Viktor Ianukovici a fost destituit de către Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) în februarie 2014 după trei luni de proteste proeuropene împotriva regimului său, reprimate violent în Piaţa Independenţei din Kiev (Maidan). Ulterior, el a fugit în Rusia. În Ucraina, Ianukovici este inculpat pentru 'crime în masă','uzurparea puterii' şi 'furt din proprietatea statului pe scară largă'.
Potrivit fişei emise de Interpol, el este căutat pentru escrocherii financiare, 'sustragere, deturnare sau conversie de bunuri prin practici frauduloase, comise pe scară largă sau în bandă organizată'.
La solicitarea AFP, Interpolul a indicat că notificarea roşie a fost retrasă până la noi decizii şi 'nu mai poate fi accesibilă în baza sa de date pentru ţările membre' ale organizaţiei de cooperare poliţienească cu sediul la Lyon.
Avocaţii apărării, firma Joseph Hage Aaronson, cu sediul la Londra, au afirmat că această decizie a fost luată pentru că 'acuzaţiile penale aduse de autorităţile ucrainene împotriva preşedintelui Viktor Ianukovici au fost parte din persecuţia politică lansată împotriva sa'.
Astfel, Kievul va trebui să prezinte noi elemente pentru a dovedi temeinicia acuzaţiilor sale în faţa Interpolului sau în faţa unui tribunal din Lyon, conform autorităţilor ucrainene.
Parchetul general ucrainean, care citează o scrisoare a Interpol, a declarat că notificarea ce l-a vizat pe Viktor Ianukovici a fost suspendată 'până la noua sesiune programată la 23-25 septembrie'.
'Ianukovici poate angaja 300 de avocaţi pentru a tergiversa procesul său', a denunţat Gheraşcenko, adăugând că scopul Ucrainei este de a aduce probe concludente pentru a nu mai exista dubii. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Tudor Martalogu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.