Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oslo, 22 iul /Agerpres/ - Peste jumătate dintre părinţii victimelor lui Anders Behring Breivik rămân prea traumatizaţi pentru a putea munci normal, conform unui studiu publicat marţi în ajunul marcării a patru ani de la atacurile teroriste, relatează miercuri AFP.

Studiul, la care au participat 86 de părinţi ai celor 69 de persoane ucise pe insula Utoya la 22 iulie 2011 în timp ce participau la o tabără de vară a tineretului laburist, arată că două treimi dintre ei suferă de reacţii traumatice grave, precum probleme de concentrare, de memorie sau de somn.

Rezultatele nu îl surprind pe unul dintre autorii anchetei, Kari Dyregrov, profesor în cadrul Centrului de psihologie a crizei din oraşul norvegian Bergen.

'Este vorba despre părinţi care şi-au pierdut copiii, unii dintre aceşti oameni fiind chiar în contact cu ei în timp ce autorul se afla pe insulă. Este o povară extrem de grea, cu atât mai mult cu cât au făcut apoi cotidian obiectul atenţiei media', a spus ea pentru AFP.

O treime dintre mamele şi un sfert dintre taţii care au participat la studiu se aflau în contact cu copiii lor la telefon sau prin SMS în momentul atacului de pe insula Utoya. Zece mame şi nouă taţi au vorbit la telefon cu copiii lor chiar înainte ca aceştia să fie ucişi.

'Într-un singur an au existat atacurile, procesul, comisiile de anchetă (...) care au făcut ca ei să trebuiască să-şi amâne doliul. Nu mai aveau nici energia, nici concentrarea necesare', a spus Kari Dyregrov.

O mare majoritate a părinţilor (89% dintre mame şi 85% dintre taţi) au asistat la proces în 2012, ceea ce a dus la condamnarea lui Breivik la o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, pasibilă de a fi prelungită.

Miercuri, un centru împotriva extremismului consacrat atacurilor a fost inaugurat la Oslo cu scopul declarat de a descuraja 'ura, violenţa şi terorismul', a subliniat şefa guvernului, Erna Solberg.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.