Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cairo, 20 iul /Agerpres/ - Egiptul a recepţionat luni primele trei din cele 24 de avioane de luptă de fabricaţie franceză comandate în luna februarie, în cadrul unui contract mai amplu, în valoare de 5,2 miliarde de euro, transmite AFP.

Avioanele, mândria grupului aeronautic Dassault Aviation, au fost predate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la baza de la Istres, în sudul Franţei, şi vor decola marţi spre Egipt, pilotate de militari ai acestei ţări.

Cele 24 avioane Rafale fac parte dintr-o comandă de 5,2 miliarde de euro, care mai include o fregată multirol şi rachete.

Egiptul, care încearcă să-şi diversifice sursele de armament, a desfăşurat militari împotriva jihadiştilor implantaţi în peninsula Sinai şi se teme de apariţia unui nou front la graniţa libiană.

Egiptul 'este o mare ţară, esenţială pentru securitatea zonei şi, deci, pentru securitatea noastră', a declarat în iunie ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, respingând criticile privind vânzările masive de arme către un regim acuzat de grave încălcări ale drepturilor omului.

După şase comenzi de export anulate, Dassault Aviation a semnat de la începutul anului două contracte, cu Egipt şi Qatar, fiecare pentru 24 de aparate. India şi-a anunţat intenţia de a contracta 36 de avioane, negocierile urmând să se finalizeze în această vară, potrivit ministrului Le Drian. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.