COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 20 iul /Agerpres/ - Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni în unanimitate o rezoluţie care sprijină acordul din domeniul nuclear semnat de Iran şi marile puteri şi pregăteşte ridicarea sancţiunilor internaţionale care asfixiază economia iraniană, relatează AFP, DPA şi Reuters.

Cu condiţia ca Iranul să respecte acordul pe deplin, cele şapte rezoluţii pe care ONU le-a adoptat din 2006 'vor fi abrogate', stipulează textul.

Acordul istoric cu Teheranul a fost încheiat marţi la Viena de cele cinci state membre permanente ale Consiliului (SUA, China, Rusia, Franţa şi Marea Britanie), plus Germania.

Acesta prevede o ridicare progresivă şi condiţionată a sancţiunilor, în schimbul garanţiilor că Teheranul nu va dezvolta arma atomică.

'Acest acord nu răspunde tuturor îngrijorărilor noastre dar dacă se aplică va face lumea mai sigură', a afirmat ambasadoarea americană Samantha Power.

Ea a invitat Teheranul 'să profite de această ocazie', promiţând că în acest caz SUA vor ajuta Iranul 'să iasă din izolare'.

Conform termenilor rezoluţiei, Consiliul de Securitate 'aprobă' acordul de la Viena, 'cere cu insistenţă ca el să fie aplicat integral conform calendarului adoptat' de negociatori şi face apel la statele membre ale ONU să faciliteze aplicarea lui.

Consiliul însărcinează Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) să 'treacă la verificările şi controalele necesare ale angajamentelor nucleare asumate de Iran', precum limitarea numărului centrifugelor sale sau al stocului de materie fisionabilă şi cere ca Iranul să 'colaboreze pe deplin' cu AIEA.

Imediat ce Consiliul de Securitate va primi un raport al AIEA care constată că programul nuclear iranian este total paşnic, cele şapte rezoluţii adoptate de ONU din 2006 pentru a sancţiona Iranul 'vor fi abrogate'.

Aceste rezoluţii interzic comerţul cu bunuri sau servicii legate de activităţi nucleare iraniene, îngheaţă bunurile financiare ale personalităţilor şi ale societăţilor iraniene şi impun embargouri privind armele convenţionale şi rachetele balistice.

Aceste două embargouri vor rămâne totuşi în vigoare, cinci ani în primul caz şi opt în cel de al doilea.

Dacă Teheranul încalcă unul sau altul dintre angajamentele sale, Consiliul va putea restabili întreaga gamă de sancţiuni aproape automat.

În replică la adoptarea rezoluţiei de către Consiliul de Securitate, un comandant din cadrul Gardienilor Revoluţiei, Mohammed Ali Jafari, a declarat că textul este inacceptabil, potrivit agenţiei Tasnim.

'Unele părţi ale rezoluţiei au depăşit în mod clar liniile roşii ale Republicii Islamice, în special în ceea ce priveşte capabilităţile militare ale Iranului. Nu o vom accepta niciodată', a declarat el la New York. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.