COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cetatea Vaticanului, 10 iul /Agerpres/ - Tribunalul Statului Cetăţii Vaticanului începe sâmbătă procesul pentru pedofilie împotriva unui fost nunţiu în Republica Dominicană, Jozef Wesolowski, dar aceasta nu va fi de faţă întrucât este internat în spital, la 'terapie intensivă, transmit EFE şi AFP.

Polonezul Jozef Wesolowski, fost arhiepiscop, a fost readus la statutul de laic în urmă cu un an, după o procedură ecleziastică prin care a primit pedeapsa maximă aplicabilă de acel for. În vârstă de 66 de ani, el a avut în ultimele luni probleme de sănătate.

În această situaţie, procesul ar urma să se reducă la o simplă audiere formală, prin care să se ia notă de neprezentarea acuzatului şi să se amâne audierile, au informat surse de la Vatican.

Fostul înalt prelat este acuzat de întreţinerea unor relaţii cu minori într-un cartier 'fierbinte' din capitala dominicană, în timpul nunţiaturii sale, din ianuarie 2008 până în august 2013, şi de deţinere de materiale de pornografie infantilă, din august 2013 până la arestarea sa, la 22 septembrie 2014.

Este pentru prima dată când un fost arhiepiscop este judecat pentru pedofilie de Tribunalul Statului Cetăţii Vaticanului. AGERPRES/(AS - editor: Cristina Mac)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.