Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 27 iun /Agerpres/ - Referendumul pe subiectul condiţiilor avansate de creditorii Greciei 'se va ţine, indiferent de decizia Eurogrupului', a declarat premierul grec Alexis Tsipras, în cadrul unei convorbiri telefonice avute sâmbătă cu cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande, a indicat o sursă guvernamentală citată de AFP.

Declaraţia şefului guvernului de la Atena intervine în contextul în care preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a anunţat anterior că programul de asistenţă financiară pentru Grecia se va încheia la 30 iunie, data la care acesta expiră.

Miniştrii de finanţe din zona euro, cu excepţia ministrului grec Yanis Varoufakis, discută în prezent la Bruxelles consecinţele acestei decizii.

Premierul Alexis Tsipras a anunţat vineri seara organizarea, la 5 iulie, a unui referendum în legătură cu acceptarea sau nu a condiţiilor puse de creditorii Greciei (UE, BCE, FMI), condiţii pe care el le-a calificat drept 'umilitoare'.AGERPRES/(AS - autor: Flori Tiulea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.