Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bratislava, 25 iun /Agerpres/ - Parlamentul slovac a adoptat o rezoluţie prin care respinge introducerea de cote obligatorii de repartizare a refugiaţilor aflaţi în prezent în Italia şi Grecia între ţările membre ale Uniunii Europene, cerând ca implicarea acestor state să se facă pe baze voluntare, transmite agenţia oficială TASR.

Legislativul de la Bratislava a mandatat guvernul şi pe prim-ministrul Robert Fico să prezinte această poziţie în cadrul structurilor europene, în primul rând la summitul european care începe joi, la Bruxelles.

În documentul adoptat miercuri seară, deputaţii slovaci îşi exprimă 'profunda îngrijorare şi regretul faţă de situaţia tragică a imigranţilor care ajung în Uniunea Europeană'. Rezoluţia subliniază 'necesitatea solidarităţii între statele membre pentru a răspunde actualelor presiuni imigraţioniste', dar şi 'a responsabilităţii pentru adoptarea de măsuri vizând protejarea frontierelor externe ale UE'.

Parlamentul slovac consideră introducerea de cote obligatorii drept 'o soluţie nesistematică la reinstalarea şi relocarea imigranţilor', şi respinge, totodată, 'orice punere sub semnul întrebării a primului pilon al sistemului Schengen, care este libertatea de circulaţie a persoanelor'.

În concluzie, deputaţii slovaci cer instituţiilor Uniunii Europene să adopte o soluţie cuprinzătoare, sistemică şi sustenabilă la criza actuală, cu un accent deosebit pe eliminarea, împreună cu ţările de origine şi de tranzit, a cauzelor afluxului de imigranţi, printre care sărăcia şi traficul de persoane. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.