COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 23 iun /Agerpres/ - Comisia Europeană i-a cerut marţi seară Ungariei să explice imediat de ce a suspendat unilateral regulamentul 'Dublin III' referitor la solicitările de azil, încălcând astfel normele Uniunii Europene, relatează Reuters.

'În condiţiile în care regulamentul Dublin III nu prevede suspendarea transferurilor (de imigranţi) către statele membre responsabile de examinarea unei cereri de azil, Comisia i-a cerut Ungariei clarificări imediate asupra naturii şi amplorii problemelor tehnice, precum şi cu privire la măsurile luate pentru remedierea situaţiei', a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Ea s-a referit la motivaţia invocată de Budapesta potrivit căreia măsura a fost luată din motive tehnice.

Ungaria a anunţat marţi suspendarea unilaterală din motive tehnice, pe perioadă nedefinită, a regulamentului 'Dublin III' referitor la solicitările de azil, invocând ''protejarea intereselor ungare''.

Regulamentul Dublin III stabileşte criteriile şi mecanismele care permit determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul din statele membre de către un resortisant al unui stat terţ.

Prin decizia sa de marţi, Ungaria va refuza să reprimească refugiaţii care au ajuns iniţial pe teritoriul său, iar apoi au plecat într-o altă ţară.

Până în prezent, mai mult de 60.000 de imigranţi au intrat în mod ilegal în Ungaria în cursul lui 2015, a indicat guvernul ungar. Marea majoritate a acestor imigranţi au sosit în Ungaria pe la frontiera cu Serbia. Din Ungaria, ei îşi continuă drumul spre Austria sau Cehia, încercând să ajungă în Germania sau în Europa de Nord. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.