Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 11 iun /Agerpres/ - Ambasadoarea SUA la ONU, Samantha Power, a denunţat joi, la Kiev, 'minciunile neruşinate' ale Rusiei, care îi 'înarmează şi finanţează' pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi care 'luptă de partea acestora', informează AFP.

'Accentul pus pe Ucraina în Consiliul de Securitate este important, pentru că asta îmi permite, în numele SUA, să prezint dovezi din ce în ce mai numeroase cu privire la agresiunea rusă, neclarităţile sale şi minciunile sale neruşinate', a declarat Power, într-un vibrant discurs susţinut în faţa mai multor sute de ucraineni, reuniţi în Palatul Octombrie, la doi paşi de Maidan, locul protestelor proeuropene reprimate violent în februarie 2014 şi care au dus la prăbuşirea regimului prorus de la Kiev.

Samantha Power a amintit de 'ocupaţia Crimeii de către trupele ruse', ocupaţie care a durat trei săptămâni, înainte de a fi anexată în martie 2014, fapt 'negat de Rusia la acea dată, dar pe care aceasta l-a admis ulterior'.

Kremlinul 'continuă să nege' faptul că Rusia îi 'formează, înarmează şi finanţează' pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi 'luptă de partea lor', a continuat ambasadoarea SUA la ONU.

'Dacă Rusia continuă să încalce regulile pe care se bazează pacea şi securitate internaţională, SUA o vor face în continuare să plătească pentru aceasta', a mai declarat Power, cu referire la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei.

Preşedintele american Barack Obama şi ceilalţi şase preşedinţi ai ţărilor membre ale G7 au condiţionat în unanimitate, luni, problema ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei de 'punerea totală în aplicare a acordurilor de la Minsk' semnate în februarie şi de 'respectarea suveranităţii' Ucrainei.

Kievul şi Occidentul acuză Kremlinul că îi înarmează pe rebeli şi că desfăşoară aici trupe regulate: până la 10.000, alături de cei 33.000 de rebeli, potrivit Ministerului Apărării al Ucrainei.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.