Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 7 iun /Agerpres/- Conform rezultatelor parţiale ale alegerilor legislative din Turcia, partidul islamo-conservator al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan se situează pe primul loc, însă ar putea să nu mai deţină majoritatea absolută în viitorul parlament, relatează AFP.

După numărarea a 75% din buletine, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) a obţinut 43% din sufragii, fapt ce marchează o evoluţie majoră, întrucât începând din anul 2002 această formaţiune a obţinut majoritatea absolută la toate alegerile.

În schimb, formaţiunea kurdă HDP (Partidul Democratic al Poporului) a trecut pragul electoral de 10% şi ar putea obţine astfel peste 70 de mandate în legislativ.

Cât despre cele două partide de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) şi Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP, de dreapta), acestea au obţinut circa 24% şi respectiv 17% din voturi. Rata participării la urme a fost de 85%.

Dacă aceste cifre se vor menţine şi după terminarea numărării voturilor, proiectul lui Erdogan de revizuire a Constituţiei, prin care el doreşte să-şi sporească atribuţiile, ar putea fi imposibil de pus în practică, pe lângă faptul că şeful statului turc ar urma să fie pus în situaţia neconvenabilă de a accepta un guvern de coaliţie.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.