Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 27 mai /Agerpres/ - Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate, miercuri, o rezoluţie care face apel la toate statele să introducă măsuri care să asigure tragerea la răspundere a celor vinovaţi de infracţiuni împotriva jurnaliştilor în timpul conflictelor armate, relatează DPA şi AFP.

Documentul adoptat 'solicită statelor membre să se asigure că crimele împotriva jurnaliştilor, profesioniştilor media şi a colaboratorilor lor (din teatrele de război) nu rămân nepedepsite'.

Rezoluţia redactată de lituanieni, care a fost susţinută de alte 47 de state, face apel la toate părţile implicate în conflicte armate să pună capăt încălcărilor legii şi abuzurilor îndreptate împotriva jurnaliştilor.

Textul cere eliberarea 'imediată şi necondiţionată' a jurnaliştilor care au fost răpiţi sau luaţi ostatici în timpul conflictelor.

Pentru prima dată, rezoluţia recunoaşte rolul pe care jurnaliştii îl pot juca în protejarea civililor şi prevenirea conflictelor, furnizând avertizări timpurii asupra crizelor viitoare care pot duce la 'genocid, crime de război, epurări etnice şi crime împotriva umanităţii'.

'Activitatea unei media libere, independente şi imparţiale constituie una dintre fundaţiile esenţiale ale unei societăţi democratice şi poate contribui astfel la protecţia civililor', se menţionează în rezoluţie.

Textul exprimă 'preocupare profundă faţă de ameninţarea tot mai mare la adresa siguranţei jurnaliştilor, profesioniştilor din media şi altor angajaţi din domeniu reprezentată de grupurile teroriste'.

De asemenea, rezoluţia cere ca misiunile ONU de menţinere a păcii să furnizeze rapoarte regulate privind siguranţa jurnaliştilor.

'Este o zi istorică pentru protejarea jurnaliştilor şi, dincolo de asta, sperăm, pentru libertatea de informaţie', a declarat Christophe Deloire, secretar general al asociaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF), în faţa Consiliului.

Christophe Deloire, care a subliniat că peste 700 de jurnalişti au fost ucişi în ultimii zece ani, a solicitat numirea unui trimis special al ONU responsabil cu protecţia jurnaliştilor şi care să aibă drept sarcină să se asigure că toţi cei care se fac vinovaţi de infracţiuni împotriva jurnaliştilor sunt judecaţi şi pedepsiţi.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.