Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 26 apr/Agerpres/ - Negocierile dintre Atena şi creditorii săi vor fi reluate luni, a informat duminică o sursă guvernamentală elenă, adăugând că premierul grec, Alexis Tsipras, şi cancelarul german, Angela Merkel, au avut o discuţie telefonică, relatează AFP.

"Într-o convorbire telefonică între Alexis Tsipras şi cancelarul german, cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa de a pune bazele unei comunicări stabile pe toată durata negocierilor cu scopul de a ajunge într-un timp iminent la un acord reciproc util", a subliniat sursa citată.

"Pentru accelerarea" tratativelor, Alexis Tsipras a mai discutat cu preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. De asemenea, Nikos Houliarakis, reprezentantul Atenei în cadrul "grupului de la Bruxelles", însărcinat cu negocierile dintre Grecia şi creditorii săi, i-a telefonat reprezentantului Comisiei Europene Declan Costello. Ei au căzut de acord să ţină o teleconferinţă luni, înainte de reuniunea programată miercuri la Bruxelles.

Aceste discuţii succesive au avut loc la două zile după tensiunile dintre ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, şi cei 18 membri ai zonei euro, apărute cu prilejul unei reuniuni a Eurogrupului, la Riga, în Letonia, care s-a soldat fără niciun rezultat.

În cursul acestei reuniuni, zona euro şi-a exprimat "îngrijorarea în legătură cu progresele limitate în discuţiile" dintre Atena şi finanţatorii săi.

Creditorii internaţionali cer Atenei să introducă "o serie de reforme" pentru a creşte veniturile bugetare, în timp ce Grecia refuză să adopte noi măsuri de austeritate.

"Datoria noastră este să îi convingem pe partenerii noştri că acţionăm pentru reforme profunde şi o politică fiscală rezonabilă. Datoria lor este să părăsească ataşamentul steril la memorandumurilor, care a eşuat", a declarat duminică Yanis Varoufakis, jurnalului grec Realnews.

La rândul său, vicepremierul elen Ioannis Dragasakis a ţinut să sublinieze, într-un interviu apărut în ediţia de duminică a ziarului Avghi, apropiat de Syriza, că "este necesar să se acţioneze urgent" şi că nu este "în interesul nimănui să se prelungească starea de incertitudine".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.