Washington, 2 apr /Agerpres/ - California a impus pentru prima dată în istoria sa restricţii obligatorii la consumul de apă după ce acest stat american - cel mai bogat şi cel mai populat - a intrat în cel de-al patrulea an consecutiv de secetă, scriu joi agenţia Reuters şi ziarul spaniol 'El Pais'.
Măsura a fost instituită miercuri de guvernatorul Californiei, Jerry Brown, după o vizită în zona Lacului Tahoe, din nordul statului, în care s-a convins că, aşa cum estimau specialiştii de mai multă vreme, rezervele de apă lăsate de zăpada din această iarnă sunt mult sub necesar. 'Stăm pe un pământ uscat şi ar trebui să stăm pe un strat de zăpadă de 5 picioare (1,5 metri)", a explicat el în timp ce se afla la o staţie de monitorizare hidrologică din Sierra Nevada.
Obiectivul vizat constă în reducerea consumului de apă cu 25% în cursul acestui an. Măsura va fi pusă în aplicare de oraşe şi comunităţi, singurii exceptaţi fiind agricultorii, care au deja mari dificultăţi în irigarea culturilor. Restricţiile nu vor fi unitare, ci vor varia de la o regiune la alta.
Normele de aplicare a deciziei guvernatorului sunt în curs de elaborare, a declarat Felicia Marcus, preşedintele organismului de control a resurselor de apă din California, avertizând că se vor aplica amenzi care pot ajunge la 10.000 de dolari pe zi pentru autorităţile locale care nu implementează corect reducerile.
Printre altele, pe aproximativ 500 de hectare din întregul stat, iarba va trebui înlocuită cu vegetaţie mai rezistentă la secetă, consumul de apă va trebui redus semnificativ în cazul terenurilor de golf, a campusurilor universitare şi a cimitirelor, se va crea un program statal de ajutoare financiare pentru a stimula înlocuirea aparaturii casnice vechi cu modele moderne, care fac economie de apă. În plus, irigaţiile se vor efectua doar cu sistemul de picurare.
Democratul Jerry Brown a decretat starea de urgenţă în California încă din ianuarie 2014, în scopul reducerii cu 20 % a consumului de apă, dar cantitatea extrem de redusă de zăpadă căzută în această iarnă a determinat înăsprirea restricţiilor. Mari oraşe precum Los Angeles şi San Francisco depind de apa din zona montană, transportată prin uriaşe sisteme de aducţiune, iar nivelul actual de zăpadă este de numai 5 % din cel normal pentru actuala perioadă. Acesta este cel mai scăzut nivel din 1950, de când datează primele înregistrări în domeniu. AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Codru Bălu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.