Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 11 mar /Agerpres/ - Rusia a anunţat miercuri lansarea 'anului prieteniei' cu Coreea de Nord, al cărei tânăr lider, Kim Jong-un, ar urma să se afle în luna mai la Moscova, în prima sa vizită oficială în străinătate, transmite AFP.

Ministerul Afacerilor Externe rus a precizat că cele două ţări au încheiat un program de schimburi culturale în vederea consolidării legăturilor între cei doi foşti aliaţi din perioada URSS.

Această apropiere, care coincide cu marcarea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, survine în special într-un moment în care Moscova încearcă să contrabalanseze înrăutăţirea relaţiilor sale cu Occidentul, aflate la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece.

Occidentul şi Kievul acuză Rusia că îi susţine militar pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei, lucru dezminţit de Moscova.

De la Venezuela şi până la China, Rusia şi-a întărit în ultimele luni relaţiile cu noi parteneri economici, pentru a diminua efectele sancţiunilor occidentale şi căderea preţului petrolului.

Kim Jong-un încearcă la rândul său să reducă dependenţa ţării sale faţă de China, principalul său partener politic şi economic.

Precedentul lider nord-coreean, Kim Jong-il, a efectuat o vizită în Rusia în august 2011, deplansându-se cu un tren blindat pentru a se întâlni în Siberia cu fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.

Rusia vrea să-şi extindă legăturile economice cu Coreea de Nord şi speră să vadă concretizat un proiect de circa 25 de miliarde de dolari (20 de miliarde de euro) de renovare a reţelei feroviare a acestei ţări, permiţându-i în schimb să aibă acces la resursele minerale nord-coreene.

Rusia participă de asemenea la discuţiile în format de şase privind programul nuclear nord-coreean.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri că nu va asista la defilarea militară de la 9 mai de la Moscova, menită a celebra împlinirea a 70 de ani de la victoria Aliaţilor asupra Germaniei naziste.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.