COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sofia, 5 mar /Agerpres/ - Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva, ministrul justiţiei Hristo Ivanov şi cel al culturii Vejdi Raşidov au participat joi la lansarea campaniei naţionale 'Bulgaria în Schengen! A venit timpul', organizată la Muzeul de Arheologie din Sofia, relatează BTA.

Campania a fost iniţiată de preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, fiind lansată şi strângerea de semnături pentru o declaraţie de sprijin a aderării Bulgariei la spaţiul Schengen.

'Astăzi suntem cetăţeni ai Europei unite. Credem că standardul dublu privind aderarea Bulgariei la Schengen este inacceptabil', se menţionează în declaraţie.

'Ca oricine altcineva din familia noastră europeană, suntem obligaţi să lucrăm în folosul casei noastre, dar nu putem să trăim liber în ea. De aceea vrem să spunem că nu suntem şi nu am fost niciodată europeni de mâna a doua', se mai menţionează în document. Potrivit declaraţiei, aderarea Bulgariei la Schengen este acum o chestiune de justiţie istorică şi morală.

Serghei Stanişev a declarat cu acest prilej că Bulgaria îndeplineşte criteriile pentru aderarea la Schengen, după cum au precizat clar Parlamentul European şi Comisia Europeană. Nu este nicio logică în a ţine Bulgaria şi România în afara Schengen, a adăugat el.

'Este o discuţie şi despre respectul nostru de sine ca naţiune, despre ceea ce dăm UE şi ceea ce primim de la partenerii noştri europeni', a spus el, adăugând că 'Bulgaria în Schengen' a devenit cauza sa personală.

Stanişev a mai spus că numai eforturile instituţiilor şi politicienilor nu vor fi de ajuns pentru realizarea acestui obiectiv naţional, motiv pentru care este foarte important ca această cauză să fie sprijinită de întreaga societate.

La rândul său, vicepremierul pentru coordonarea politicilor europene şi afaceri instituţionale Meglena Kuneva a spus că Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele şi că are legea de partea sa. Ea a adăugat că statele membre, în principal patru dintre ele, întârzie aderarea ţării la Schengen din cauza opiniei publice.

'Această opinie publică trebuie să se întâlnească cu opinia publică bulgară, pe care o putem prezenta. Vom reuşi numai atunci când devine evident că opinia noastră publică este unită, că vrem cu adevărat să intrăm în Schengen', a mai spus Kuneva.

Ea a adăugat că întârzierea s-a produs pentru că statele membre nu au reuşit să găsească alte căi de a determina Bulgaria să-şi facă treaba în privinţa sistemului judiciar.

'Sunt sigură că nu e momentul să folosească Schengen-ul ca stimul, dată fiind ameninţarea teroristă. Totuşi, nu neg că trebuie să ne încheiem reformele', a mai spus Kuneva.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.