COD GALBEN: 04-05-2025 ora 20 Intre 20:40 si 21:45 se va semnala Averse care vor acumula 15...20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Satu Mare; COD GALBEN: 04-05-2025 ora 20 Intre 20:20 si 22:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze de 50...65 km/h, averse care vor acumula 10...15 l/mp, descărcări electrice in Județul Botoşani, Județul Suceava;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 5 ian /Agerpres/- Preşedintele francez, Francois Hollande, a afirmat luni că omologul său rus, Vladimir Putin, i-a spus că nu vrea să anexeze estul Ucrainei, liderul de la Elysee declarându-se totodată încrezător că la summitul programat pentru 15 ianuarie la Astana (Kazahstan) se vor înregistra progrese în dosarul ucrainean, iar dacă acest lucru se va întâmpla, atunci în opinia sa ar trebui ridicate sancţiunile împotriva Rusiei, transmite AFP.

'Sancţiunile trebuie ridicate dacă vor exista progrese. Însă, în lipsa progreselor, sancţiunile vor fi menţinute', a afirmat Hollande la postul de radio France Inter. 'Merg la Astana pe 15 ianuarie cu o condiţie, şi anume să se poată înregistra noi progrese. Dacă va fi doar pentru a ne întâlni şi a discuta fără să avansăm, atunci nu merită efortul', a adăugat el. Totuşi, preşedintele francez şi-a exprimat speranţa că vor exista evoluţii pozitive, evocând unele progrese cum ar fi schimbul de prizonieri între armata ucraineană şi rebelii proruşi.

Francois Hollande a insistat în continuare asupra rolului preşedintelui rus, Vladimir Putin. 'Trebuie vorbit cu Putin şi în acelaşi timp trebuie vorbit clar, lucru pe care eu l-am făcut', a amintit Hollande referindu-se la cele două întâlniri pe care le-a avut cu liderul de la Kremlin la sfârşitul anului trecut. 'El trebuie să ştie să se oprească' pentru că 'plăteşte destul de scump', a adăugat Hollande făcând aluzie la sancţiunile împotriva Rusiei.

Preşedintele 'Putin nu vrea să anexeze estul Ucrainei. Mi-a spus-o. Aş putea să nu-l cred, pentru că văd ce a făcut în Crimeea, dar nu este acelaşi lucru', a dezvăluit preşedintele francez în detaliu din discuţiile avute cu omologul său rus. 'Ceea ce vrea este să rămână influent. Ceea ce vrea Putin este ca Ucraina să nu treacă în tabăra NATO', a subliniat mai departe Hollande. 'Ceea ce noi dorim de la Putin este să respecte integritatea teritorială a Ucrainei (...), să nu mai susţină separatiştii', a conchis preşedintele francez.

La reuniunea de la Astana, ce se va desfăşura în aşa-numitul 'format Normandia', vor mai participa preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, precum şi cancelarul german Angela Merkel.

Declaraţia preşedintelui francez survine în timp ce situaţia din estul separatist al Ucrainei se deteriorează, un raport al OSCE semnalând că ambele părţi implicate în conflict încalcă tot mai frecvent armistiţiul convenit pe 9 decembrie.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Flori Tiulea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.