COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Naţiunile Unite, 8 dec /Agerpres/ - Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a declarat 2014 un an devastator pentru copii, în condiţiile în care circa 15 milioane de copii se află prinşi în mijlocul conflictelor din Republica Centrafricană, Irak, Sudanul de Sud, Siria, Ucraina şi teritoriile palestiniene, informează luni Reuters.

Directorul executiv al UNICEF, Anthony Lake, a afirmat că numărul mare al crizelor înseamnă că multe dintre acestea sunt fie repede uitate, fie nu au ajuns pe prima pagină a ziarelor, cum ar fi cele din Afganistan, Republica Democrată Congo, Nigeria, Pakistan, Somalia, Sudan şi Yemen.

UNICEF afirmă că, la nivel global, circa 230 de milioane de copii trăiesc în ţări şi regiuni afectate de conflicte armate.

'Au fost ucişi copii în timp ce studiau în sălile de clasă şi în timp ce dormeau în paturile lor; au fost lăsaţi orfani, răpiţi, torturaţi, recrutaţi, violaţi şi chiar vânduţi ca sclavi', atrage atenţia Anthony Lake într-un comunicat. 'Niciodată în istoria recentă nu au fost atât de mulţi copii supuşi unei astfel de brutalităţi', a mai spus el.

Ameninţări grave au apărut de asemenea pentru sănătatea şi bunăstarea copiilor, precum focarul de Ebola în ţările vest-africane Guineea, Liberia şi Sierra Leone, unde mii de copii au rămas orfani şi circa 5 milioane sunt privaţi de şcoală.

Totodată, 538 de copii au fost ucişi şi 3.370 răniţi în Fâşia Gaza în timpul războiului de 50 de zile dintre trupele israeliene şi militanţii Hamas, a mai spus oficialul UNICEF.

UNICEF afirmă că, în Siria, peste 7,3 milioane de copii au fost afectaţi de războiul civil, inclusiv 1,7 milioane care au fugit din ţară. În ţara vecină Irak, aproximativ 2,7 milioane de copii au fost afectaţi de conflict, dintre aceştia cel puţin 700 fiind mutilaţi sau ucişi în acest an.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.