Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 2 dec /Agerpres/ - Germania a recomandat marţi relansarea dialogului direct dintre NATO şi Rusia, care, odată cu criza ucraineană, a căzut la un nivel 'inferior' celui existent în timpul Războiului Rece, însă unele ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice, în special din Europa de Est, s-au opus cu fermitate, relatează AFP.

Germania a transmis, în marja unei reuniuni la Bruxelles a miniştrilor de externe ai statelor membre ale Alianţei, un document neoficial în care cere o reuniune rapidă a Consiliului NATO-Rusia, a indicat o sursă diplomatică.

Consiliul, creat după sfârşitul Războiului Rece, s-a reunit de două ori la nivel de ambasadori de la începutul crizei din Ucraina în martie, însă nu a mai fost convocat din luna iunie.

"Prin suspendarea completă a Consiliului NATO-Rusia, am redus relaţiile (cu Rusia) pe toate fronturile", şi-a exprimat regretul în faţa presei şeful diplomaţiei germane, Franz Walter Steinmeier.

"În prezent, avem practic extrem de puţine mijloace de a discuta despre evenimente care survin pe neaşteptate, cum ar fi, de exemplu, manevrele militare internaţionale, survolurile (avioanelor) sau prezenţa de nave de război ruse în regiunile îndepărtate ale lumii, şi nu avem posibilitatea de a aprecia care este motivaţia şi dacă trebuie să ne îngrijorăm sau nu", a adăugat el.

Şeful diplomaţiei germane a spus că nivelul comunicării cu Moscova a scăzut sub cel din perioada Războiului Rece, considerând necesară relansarea contactelor, pentru a se evita situaţii 'scăpate complet de sub control'.

Steinmeier a spus că, fără a merge până la convocarea unui Consiliu NATO-Rusia, pot fi reluate reuniunile 'la nivel de ambasadori' sau de 'experţi militari'.

Germania susţine că a primit sprijinul în special al Italiei şi Olandei. Unii aliaţi, cu Polonia şi statele baltice în frunte, consideră că a convoca un Consiliu NATO-Rusia în acest stadiu ar fi 'un semnal de slăbiciune' faţă de Moscova, potrivit unui diplomat.

"Canalele politice de comunicare rămân deschise şi există în continuare contacte de la militari la militari între NATO şi Rusia", a declarat într-o conferinţă de presă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a adăugat că "trebuie să existe voinţă de ambele părţi".AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.