COD GALBEN: 05-05-2025 ora 10 Intre 5 mai, ora 12 – 5 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Abuja, 7 mai /Agerpres/ - SUA, Marea Britanie, Franţa şi China, şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui la acţiunile de salvare a peste 200 de adolescente răpite în Nigeria de grupul islamist Boko Haram, relatează miercuri AFP şi Reuters.

Aceste anunţuri survin în contextul în care valul de violenţă a crescut îngrijorător în Nigeria în ultimele zile. Ultimul mare atac al islamiştilor s-a soldat cu cel puţin 125 de morţi, într-o localitate din apropierea graniţei cu Camerunul, după cum a relatat miercuri Poliţia locală, citată de Reuters.

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat marţi seara că va trimite în Nigeria forţe de securitate care să contribuie la găsirea tinerelor. El a calificat Boko Haram drept ''una dintre cele mai cumplite organizaţii teroriste'' şi a pledat pentru ''o mobilizare internaţională'' împotriva acesteia.

Marea Britanie a informat că va trimite de urgenţă o echipă de consilieri guvernamentali în Nigeria. Un purtător de cuvânt al premierului britanic a precizat că echipa interministerială va pleca în cel mai scurt timp, fără să precizeze componenţa sa. El nu a confirmat prezenţa de personal militar în cadrul echipei, care va coopera la faţa locului cu militari şi elemente însărcinate cu menţinerea ordinii care au fost trimise de preşedintele Obama.

Miercuri, Franţa a anunţat că se va alătura SUA şi Mari Britanii pentru a contribui la salvarea adolescentelor nigeriene. Cu un contingent de peste 4.000 de militari care operează în Mali şi Republica Centrafricană, Parisul are un interes major în prevenirea deteriorării situaţiei din domeniul securităţii în Nigeria. Franţa şi-a exprimat anterior îngrijorarea că Boko Haram s-ar putea extinde mai la nord, în Sahel.

Aflat în vizită miercuri la Abuja, premierul chinez, Li Keqiang, a exprimat miercuri dorinţa Chinei de a ajuta la găsirea adolescentelor nigeriene răpite de Boko Haram. ''China a promis să ajute Nigeria în lupta sa împotriva terorismului şi, mai ales, /.../ în eforturile pentru salvarea fetelor care au fost răpite din liceul lor'', a declarat preşedintele nigerian, Goodluck Jonathan, la încheierea unei întrevederi cu uşile închise cu premierul chinez.

De asemenea, experţi, cu sediul în SUA şi Spania, au declarat că sunt gata să lucreze benevol pentru a ajuta la găsirea adolescentelor nigeriene. ''Este un gest umanitar'', a explicat Arthur Eisenberg, directorul departamentului de genetică umană şi moleculară de la University of North Texas, citat de AFP. Pentru demararea acţiunilor lor, cercetătorii trebuie mai întâi să preleveze eşantioane de ADN /sânge, salivă etc./ de la rudele tinerelor răpite şi apoi ei vor putea fi în măsură să întocmească profilul genetic cu ajutorul unui sistem informatic denumit M-FISys.

Boko Haram a revendicat luni răpirea, fără precedent, a peste 220 de liceene pe 14 aprilie, în nord-estul Nigeriei, şi ameninţă că le va vinde ca sclave şi le va căsători cu forţa, provocând indignare în rândul opiniei publice internaţionale. Alte 11 tinere fete au fost răpite de Boko Haram duminică în statul Borno, fief-ul organizaţiei islamiste.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Cristina Mac)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.