Cronologia evenimentelor din Ucraina

 •  Externe
1118 afişări

La 22 februarie 2014, președintele parlamentului ucrainean, Volodimir Rîbak, și-a dat demisia. În locul său a fost ales, cu 288 de voturi, dintr-un total de 450, Olexandr Turcinov. Parlamentul ucrainean l-a declarat pe președintele Viktor Ianukovici incapabil din punct de vedere constituțional de a-și exercita funcția și a stabilit desfășurarea de alegeri prezidențiale anticipate pe data de 25 mai a.c.

d8a5cfe0-5339-49b8-9da8-17786d207985

Foto: (c) Liu Hongxia / XINHUA FLUX

Redăm în continuare, cronologia principalelor evenimente din Ucraina.

Manifestații de protest au avut loc la Kiev după ce guvernul ucrainean a suspendat pregătirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a cărui semnare se afla pe ordinea de zi a summitului Parteneriatului Estic la Vilnius (28-29 noiembrie 2013). Potrivit unui decret al guvernului de la Kiev publicat în 21 noiembrie 2013, pe site-ul său oficial, a fost hotărâtă "suspendarea procesului de pregătire a acordului de asociere între Ucraina și UE " pentru "a asigura securitatea națională, relansarea relațiilor economice cu Rusia și pregătirea pieței interne pentru relații de la egal la egal cu Uniunea Europeană ".

22 nov 2013: Opoziția ucraineană a început strângerea de semnături necesare pentru destituirea guvernului condus de premierul Mykola Azarov, după ce executivul de la Kiev a decis să suspende pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere la UE.

24 nov 2013: Mii de ucraineni s-au reunit în centrul Kievului, pentru o manifestație de opoziție față de guvern. Au fost înregistrate incidente între participanți și forțele de ordine, care a recurs la gaze lacrimogene. Manifestații proeuropene au avut loc și în alte regiuni ale țării.

25 nov 2013: Noi confruntări au avut loc, la Kiev, între protestatari proeuropeni care au încercat să blocheze sediul guvernului și poliție, aceasta făcând uz de bastoane și gaze lacrimogene.

26 nov 2013: Președintele Parlamentului lituanian, Loreta Grauziniene, s-a alăturat celor circa 7 000 de manifestanți ucraineni adunați în centrul Kievului pentru a protesta față de suspendarea de către Ucraina a acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

1 dec 2013: Peste 100 000 de ucraineni au răspuns apelului lansat de opoziție și au participat la o manifestație de protest contra deciziei președintelui Viktor Ianukovici de a nu semna, la summitul de la Vilnius, Acordul de Asociere la UE.

3 dec 2013: Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a respins moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Mykola Azarov, considerat responsabil de către opoziție pentru eșecul integrării Ucrainei în Uniunea Europeană și represiunea manifestațiilor proeuropene.

8 dec 2013: Două sute de mii de susținători ai integrării europene s-au adunat în Piața Independenței din Kiev pentru a cere demisia președintelui Viktor Ianukovici și a guvernului condus de premierul Mykola Azarov.

11 dec 2013: Subsecretarul de stat american pentru Europa și Asia, Victoria Nuland, s-a deplasat împreună cu ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, în Piața Independenței din Kiev.

13 dec 2013: Aproximativ 4 000 de manifestanți proeuropeni se aflau în Piața Independenței, în cea de-a 23-a zi de proteste.

14 dec 2013: Zeci de mii de ucraineni s-au adunat în Piața Europei din Kiev la o manifestație de susținere a președintelui Viktor Ianukovici.

15 dec 2013: Circa 200 000 de manifestanți proeuropeni s-au adunat în Piața Independenței din Kiev.

30 dec 2013: Conducătorii opoziției ucrainene și mii de susținători ai integrării Ucrainei în Uniunea Europeană au manifestat în fața reședinței din afara Kievului a președintelui Viktor Ianukovici.

12 ian 2014: Zeci de mii de ucraineni s-au strâns în Piața Independenței, pentru a cere demisia guvernului condus de premierul Mikola Azarov și convocarea de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate.

19 ian 2014: Ciocniri violente soldate cu zeci de răniți s-au produs la sfârșitul unei manifestații la Kiev a 200 000 de opozanți proeuropeni.

22 ian 2014: Poliția ucraineană a lansat o ofensivă împotriva manifestanților din centrul Kievului, în a patra zi de confruntări violente între forțele de ordine și protestatari. Uniunea Europeană s-a declarat 'șocată' de ultimele violențe din Ucraina, avertizând Kievul în legătură cu 'posibile acțiuni' și 'consecințe pentru relațiile' cu această țară, a declarat președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat ferm folosirea violenței în capitala Ucrainei.

24 ian 2014: Manifestanți ai opoziției ucrainene ocupau clădiri ale administrației în patru regiuni din vestul țării, extinzând mișcarea de contestare care s-a radicalizat odată cu confruntările violente de la Kiev.

25 ian 2014: Mișcarea de protest s-a extins în Ucraina, protestatarii încercând să ocupe clădiri publice în mai multe regiuni din nordul și estul țării. Manifestații de solidaritate cu mișcarea de protest din Ucraina au fost organizate în mai multe capitale europene.

27 ian 2014: Poliția a împrăștiat mai multe mii de manifestanți care încercau să ocupe clădirea administrației regiunii Zaporojie, din sudul Ucrainei.

28 ian 2014: Guvernul ucrainean a demisionat, miniștrii menținându-și portofoliile cu titlu interimar în așteptarea anunțului privind nominalizarea unui nou premier, ce nu a mai avut loc. Mii de persoane au manifestat în centrul orașului Simferopol, din Crimeea, în cursul unui miting organizat în sprijinul autorităților ucrainene, a relatat RIA Novosti.

29 ian 2014: Înaltul reprezentant UE pentru politica externă și de securitate, Catherine Ashton, a făcut apel, la Kiev, la oprirea violenței în Ucraina.

31 ian 2014: Președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a promulgat legea privind amnistierea manifestanților reținuți, precum și legea prin care au fost abrogate amendamentele ce prevedeau pedepse severe pentru participanții la proteste (adoptate în ianuarie).

2 feb 2014: Peste 50 000 de persoane au răspuns apelului lansat de opoziția din Ucraina și s-au reunit în centrul capitalei.

5 feb 2014: Șefa diplomației europene Catherine Ashton s-a întâlnit, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, și cu liderii opoziției ucrainene.

6 feb 2014: Secretarul de stat adjunct american Victoria Nuland face o vizită în capitala ucraineană pentru convorbiri cu liderii opoziției și cu puterea ucraineană.

9 feb 2014: Aproximativ 70 000 de persoane au răspuns apelului opoziției și s-au adunat în Piața Independenței din Kiev.

18 feb 2014: Confruntările între manifestanți și polițiști au reizbucnit la Kiev, unde un grup de manifestanți a ocupat sediul Partidului Regiunilor, eliberat ulterior de trupele speciale Berkut, din subordinea Ministerului de Interne. Manifestanții au ocupat din nou primăria din Kiev, pe care o evacuaseră cu două zile în urmă. Poliția a lansat un asalt asupra pieței Maidan din centrul Kievului. Manifestanții au luat cu asalt clădirea administrației regionale și sediul poliției din Liov, fief naționalist situat în vestul Ucrainei

19 feb 2014: Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a condamnat violențele sângeroase din Ucraina, cerând 'o anchetă urgentă și independentă'. Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a anunțat lansarea unei operațiuni "antiteroriste" de-a lungul țării, în urma unei recrudescențe a violențelor, violențe pe care acesta le impută unor grupări "extremiste".

20 feb 2014: NATO avertizează că își va reconsidera cooperarea cu Ucraina, în cazul în care armata va interveni împotriva protestatarilor. Pe fondul degradării accentuate a situației la Kiev, autoritățile au luat decizia evacuării administrației prezidențiale, a sediilor guvernului și parlamentuluiși și sediul agenției oficiale de presă Ukrinform. Confruntările violente dintre protestatarii antiguvernamentali și forțele de ordine au continuat la Kiev. Președintele ucrainean Viktor Ianukovici s-a întâlnit la Kiev cu miniștrii de externe din Franța, Germania și Polonia, respectiv Laurent Fabius, Frank-Walter Steinmeier și Radoslav Sikorski.

21 feb 2014: Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în ciocnirile violente dintre susținătorii opoziției și poliția antirevoltă de la Kiev a ajunst la 77 de morți, a declarat ministerul ucrainean al Sănătății. Potrivit Ministerului Sănătății, 577 persoane au fost rănite. Președintele ucrainean Viktor Ianukovici și responsabili ai opoziției au semnat, în prezența unor mediatori europeni, un acord de ieșire din criză în Ucraina. Acordul prevede concesii majore opoziției, între care alegeri anticipate, formarea unui guvern de coaliție și o reformă constituțională.

22 feb 2014: Președintele parlamentului ucrainean, Volodimir Rîbak, un apropiat al șefului statului, Viktor Ianukovici, și-a dat demisia. Rîbak a demisionat după ce mai mulți deputați ai Partidului regiunilor, aflat la putere, au anunțat că părăsesc această formațiune politică. Olexandr Turcinov, un apropiat al fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko, a fost ales președinte al parlamentului cu 288 de voturi, dintr-un total de 450.

Președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a anunțat la un post regional de televiziune din Harkov că 'nu intenționează' să demisioneze și că 'țara asistă la o lovitură de stat'. El afirmă că deciziile parlamentului sunt 'ilegitime'. Parlamentul ucrainean l-a declarat pe președintele Viktor Ianukovici incapabil din punct de vedere constituțional de a-și exercita funcția și a stabilit desfășurarea de alegeri prezidențiale anticipate pe data de 25 mai a.c.

Opozanta ucraineană Iulia Timoșenko a fost eliberată din spitalul din Harkov, unde ea s-a aflat sub pază majoritatea timpului de când a fost condamnată la închisoare, în 2011, și s-a îndreptat către Piața Independenței din Kiev, unde a fost primită triumfal, în aplauzele zecilor de mii de persoane aflate pe Maidan. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, și cel al Parlamentului European, Martin Schulz, au salutat eliberarea opozantei și fost premier ucrainean Iulia Timoșenko.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor—Anca Pandea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres