COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 mar /Agerpres/ - Datele preliminare ale raportului pentru 2016 privind sectorul forestier arată că tăierile ilegale de pădure s-au diminuat anul trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Apelor şi Pădurilor (MAP), remis, marţi, AGERPRES.

Potrivit comunicatului, în fiecare an, la data de 21 martie, la nivel mondial este marcată Ziua Internaţională a Pădurilor.

"Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. ONU recomandă statelor membre să organizeze acţiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor. În fiecare an, Ziua Internaţională a Pădurilor are o temă, hotărâtă de Parteneriatul de colaborare privind Pădurile", se arată în comunicat.

Pentru 2017, tema aleasă este: "Pădurile şi energia".

"Managementul responsabil şi durabil al fondului forestier reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP). Evoluţia şi starea de sănătate a pădurilor din ţara noastră fac obiectul Raportului anual privind starea pădurilor. Acest raport reprezintă o radiografie a Fondului forestier naţional al României, cuprinzând informaţii privind: suprafaţa fondului forestier şi structura pe forme de proprietate, distribuţia pădurilor pe forme de relief şi etaje fitoclimatice, pe specii şi grupe de specii, pe grupe sau tipuri funcţionale şi multe altele", mai spun reprezentanţii ministerului.

MAP va publica, în a doua jumătate a acestui an, raportul aferent anului 2016. Conform datelor preliminare, tendinţa de creştere a suprafeţei de pădure din România se menţine în jurul valorii de 10.000 de hectare. Totodată, datele arată o diminuare a tăierilor ilegale de pădure.

"Ţara noastră are nevoie de gestionarea durabilă a sectorului forestier, în scopul creşterii calităţii vieţii şi asigurării necesităţilor pe care le are societatea românească. În contextul european, România deţine toate atuurile pentru a deveni un lider în ceea ce priveşte managementul pădurilor multifuncţionale, acesta fiind obiectivul nostru pe termen mediu şi lung", a declarat ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, citată în comunicat.

Totodată, în cel mai scurt timp, Ministerul Apelor şi Pădurilor îşi propune să demareze procedura de constituire a Consiliului Naţional pentru Silvicultură. Obiectivul fundamental al Consiliului este de a contribui la promovarea gestionării durabile a pădurilor şi creşterea competitivităţii sectorului forestier în beneficiul societăţii, inclusiv prin asigurarea continuităţii în implementarea strategiei privind pădurile, elaborarea de recomandări de modificare şi/sau actualizare a strategiilor, politicilor şi a altor documente cu caracter programatic, respectiv prin monitorizarea activităţii autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Astfel, misiunea Consiliului este aceea de a asigura viziunea unitară şi integrată în ceea ce priveşte gestionarea şi dezvoltarea durabilă a domeniului forestier, precum şi de a monitoriza coerenţa implementării strategiei privind pădurile şi a altor politici, strategii şi acte normative relevante pentru domeniul forestier. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor:Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.