COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 mar /Agerpres/ - Lipsa susţinerii antreprenoriatului este adevărata dramă a societăţii româneşti, dramă pe care reprezentanţii autorităţilor trebuie să o conştientizeze pentru a veni cu măsuri adecvate de încurajare a înfiinţării de noi firme şi extindere a dezvoltării celor deja existente, susţine fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Florin Jianu.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), care citează datele oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în ianuarie 2017 s-a înregistrat cel mai mic număr de înmatriculări de persoane fizice şi juridice (5.475), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (8.288), în scădere cu 33,94%.

Judeţele care au înregistrat cea mai mare scădere au fost Vrancea (cu 56,19%), Caraş-Severin (cu 47,67%) şi Ialomiţa (cu 46,46%).

"Singurul judeţ care a înregistrat o dinamică pozitivă a fost Tulcea, cu o valoare de 4,69%, datorată, în opinia noastră, de punerea în practică a singurului instrument financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI) din România, în valoare de peste 1,1 miliarde de euro", afirmă CNIPMMR.

Conform sursei citate, primele trei domenii de activitate cele mai afectate sunt reprezentate de intermedierile financiare şi asigurări (-86,52%), administraţia publică şi apărarea, asigurările sociale din sistemul public (-71,43%) şi sănătatea şi asistenţa socială (-57,38%). De asemenea, o scădere îngrijorătoare se constată şi în domeniul IT (-36,76%), se mai arată în comunicat.

"Consider că sunt trei cauze principale care au dus la scăderea drastică a numărului de firme înregistrate la începutul acestui an. Prima este reprezentată de instabilitatea şi lipsa predictibilităţii în societate, fapt ce a determinat ca mediul de afaceri să reacţioneze rapid şi să devină vulnerabil. În egală măsură, consider că birocraţia (de exemplu, efectele formularului 088) şi lipsa prevenţiei în activităţile de control ale instituţiilor statului reprezintă un alt obstacol important în stimularea înfiinţării de noi firme. Nu în ultimul rând, slaba accesibilitate a fondurilor naţionale şi neaccesarea fondurilor europene a contribuit considerabil la scăderea atractivităţii înfiinţării unei firme. Lipsa susţinerii antreprenoriatului este adevărata dramă a societăţii româneşti, dramă pe care reprezentanţii autorităţilor trebuie să o conştientizeze pentru a veni cu măsuri adecvate de încurajare a înfiinţării de noi firme şi extindere a dezvoltării celor deja existente!', a precizat Florin Jianu. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.