Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 feb /Agerpres/ - Utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi care au primit plicuri ce conţineau o pagină privind numele şi adresa în loc de procese verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţia fără rovinietă trebuie să ignore documentul primit, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) remis, joi, AGERPRES.

"Utilizatorii care au primit, în perioada 20 - 23 februarie, plicuri care în loc să conţină procese verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţia fără rovinietă valabilă, conţineau doar o pagină pe care era tipărit numele şi adresa, nu trebuie să ia în considerare acele documente, urmând a primi, în perioada imediat următoare, procesele verbale de constatare a contravenţiei respective, termenul de plată urmând a decurge de la data primirii efective a proceselor verbale", se arată în document.

Potrivit comunicatului, atât la sediul CNAIR cât şi la subunităţile acesteia s-au primit sesizări din partea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi prin care se semnala faptul că au primit plicuri care nu conţineau procesele verbale întocmite de către CNAIR prin CESTRIN.

"Astfel, Compania a semnalat aceste probleme prestatorului de servicii poştale cu care are încheiat un acord cadru având ca obiect 'Servicii de imprimare, anvelopare şi comunicare procese verbale de constatare a contravenţiei emise de CESTRIN prin intermediul SIEGMCR, pentru încălcarea prevederilor OG nr. 15/2002'. În baza acestui contract, prestatorul are obligaţia de a imprima, anvelopa şi comunica procesele verbale de constatare a contravenţiei (PVCC) emise de CNAIR prin CESTRIN, prin intermediul SIEGMCR, pentru încălcarea prevederilor OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în document.

Conform CNAIR, ca urmare investigaţiilor realizate de către prestator, s-a identificat o situaţie apărută pe fluxul de producţie al acestuia în timpul procesării PVCC întocmite în data de 31 ianuarie 2017. Astfel, în secvenţa de printare a apărut o eroare ce a generat netipărirea PVCC pentru un fişier de 2.000 de procese verbale dintr-un total de 27.302 procese verbale.

Prestatorul a înştiinţat CNAIR asupra faptului că, în regim de maximă urgenţă, pe cheltuiala sa, procesele verbale vor fi depuse în reţeaua poştală în vederea comunicării în cursul zilei de joi. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.