COD GALBEN: 02-05-2025 Intre 03:20 si 08:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Covasna, Zona depresionară a județului Harghita , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 ian /Agerpres/ - Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a demarat o investigaţie în cazul a două contracte cu energie încheiate pe bursa de profil OPCOM, suspecte că ar fi încălcat legislaţia, şi a cerut ajutorul Consiliului Concurenţei în această anchetă, au declarat, luni, pentru AGERPRES, reprezentanţii ANRE.

"Sunt raportate două tranzacţii suspecte. ANRE este în discuţii în acest moment cu Consiliul Concurenţei pentru a analiza aceste tranzacţii. Preşedintele ANRE a luat legătura cu cei de la Consiliul Concurenţei ca împreună să desfăşurăm o investigaţie în legătură cu aceste contracte", au spus oficialii reglementatorului.

ANRE a demarat această anchetă în urma unei sesizări potrivit căreia contractele ar fi fost încheiate la un preţ mai mare decât ar fi normal.

"Dacă OPCOM, care este operatorul pieţei, ne sesizează şi el alte tranzacţii suspecte, cu siguranţă şi acolo vom începe controlul, investigaţia", au precizat reprezentanţii ANRE.

Aceştia au refuzat să precizeze care sunt tranzacţiile şi companiile anchetate. "Este o investigaţie în curs şi nu putem da nume. Este vorba de tranzacţii încheiate şi pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare - n.r.)", au mai spus oficialii autorităţii.

"Sunt doar suspiciuni momentan. Nu avem nicio confirmare. Bursa este liberă şi acolo se întâlneşte cererea cu oferta, din acest motiv avem nevoie de ajutorul Consiliului Concurenţei", au adăugat aceştia.

Preţurile pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU, n.r.) a bursei de energie OPCOM au ajuns în aceste zile la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an.

România a înregistrat în zilele de 15 şi 23 ianuarie 2017 cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România.

Cel mai mare preţ în această lună din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh.

Din datele de pe site-ul OPCOM mai reiese că preţul mare de pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM nu este cauzat de un deficit de energie, deoarece pe platformele la termen ale OPCOM s-a tranzacţionat pentru luna ianuarie o cantitate de energie de 6,8 TWh, mai mare decât consumul ţării, estimat la maximum 6 TWh pentru această lună. În plus, pe piaţa spot se mai tranzacţionează o altă cantitate de 3,4 TWh.

Pe pieţele la termen, preţul pentru luna ianuarie 2017 este de 168 de lei pe MWh. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.